Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii vor să ştie ce învaţă şi cum vor fi evaluaţi

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 februarie 2011 · ·

Elevii români vor avea în curând primul statut propriu, prin care li se vor stipula drepturile, dar şi obligaţiile. Tinerii îşi propun să participe în mod direct la decizia şcolii şi să combată violenţa de orice fel.

Elevii şi-au ales la sfârşitul săptămânii trecute o nouă conducere a Consiliului Naţional al Elevilor (CNE). Noua structură are misiunea să dea în cel mai scurt timp Ministerului Educaţiei un document menit să-i reprezinte pe toţi elevii din România. Este vorba despre statutul elevului român, la realizarea căruia au muncit trei generaţii. Documentul este cu atât mai important cu cât va fi o completare la Legea educaţiei care va intra în vigoare începând cu această lună. Una dintre prevederile importante se referă la coţinutul teoretic şi practic al studiilor, care trebuie să aibă relevanţă pentru domeniul studiat şi totodată să aibă aplicabilitate în viaţa socială şi economică. Elevii vor să poată să-şi aleagă singuri cursurile relevante pentru ei şi să nu mai fie nevoiţi să înveţe materie pe de rost. Potrivit draftului de statut, elevul are dreptul să cunoască şi să fie informat în legătură cu structura cursurilor, dar şi cu modalităţile în care vor fi examinaţi.

Fostul preşedinte al CNE, Fabian Telişcă, unul dintre iniţiatorii statutului, arată că elevii ţin foarte mult la faptul ca ei să benefiecieze cu adevărat de toate drepturile. „Noi dorim să reducem violenţa în şcoli prin acest statut, atât în relaţia profesor-elev, cât şi în cea elev-profesor, dar şi elev-elev. Prin acest statut încercăm să reglementăm toate aceste probleme legate de comportament, dar şi logistica pe care instituţiile de învăţământ şi primăriile trebuie să le asigure elevilor“, a spus Telişcă.

Sorin Vlaic, profesor coordonator la CNE, arată că statutul ar fi o bază legală cu ajutorul căruia elevii şi părinţii se pot apăra. „Sunt situaţii în care un

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 8 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 5 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 5 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 4 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum 2 ore
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 8 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 8 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 6 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 5 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

12°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/22°