Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corpul de Control al premierului sesizează DNA pentru nereguli la CNAS

Publicat in Mediafax, duminică 4 noiembrie 2012 ·

Corpul de Control al premierului va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie asupra unor posibile fapte de natură penală constatate în cadrul unei acţiuni de control privind activitatea Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), acuzând că, din cauza modului defectuos în care reprezentanţii CNAS şi ai Ministerului Sănătăţii şi-au exercitat atribuţiile de serviciu privind realizarea unei evidenţe a plătitorilor contributţei trimestriale, nu au fost încasate venituri în sumă totală de 189,7 milioane lei, reprezentând contribuţii trimestriale.

Această sumă constituie pagubă la bugetul statului, prin bugetul Ministerului Sănătăţii.

În comunicatul transmis de Guvern sunt menţionate două perioade diferite pentru care este calculată paguba constatată, respectiv trimestrul IV 2009-trimestrul III 2010 şi trimestrul IV 2009-trimestrul III 2011, dar Executivul nu a răspuns solicitării de clarificare a MEDIAFAX.

Ulterior, reprezentanţi ai Guvernului au precizat că perioada pentru care a fost calculată paguba este trimestrul IV 2009-trimestrul III 2011, nu până la trimestrul III 2010 cum este indicat într-un paragraf al comunicatului.

Corpul de Control va sesiza şi ANI, arătând că Molnar Geza, consilier în Ministerul Snătăţii, a lucrat atât ca membru atât îm cadrul Consiliului de Administratie al CNAS, cât şi în cadrul Consiliului de Administratie al companiei Antibiotice Iaşi, încălcând Legea 95/2006 care interzice membrilor CA al CNAS să deţina funcţii în cadrul societăţilor comerciale cu profil farmaceutic.

Perioada supusă controlului a fost 1 ianuarie 2009-31 martie 2012, respectiv până la 30 septembrie 2012 pentru verificările efectuate cu privire la gestionarea contribuţiei datorate de deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor.

A fost verificat modul de îndeplinire a atribuţiilor de către conducerea şi pers

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum o ora
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum o ora
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 35 minute
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum o ora
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 2 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum o ora
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 2 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum o ora
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°