Şeicul Mohammed bin Rashid al-Maktoum, care conduce oraşul-stat, a anunţat construcţia unui complex imobiliar care va include cel mai mare mall din lume şi un parc mai mare decât Hyde Park din Londra.
De la izbucnirea crizei economice, titlurile care anunţau un nou proiect megalomanic în Dubai au fost înlocuite cu poveştile despre problemele financiare ale grupului de investiţii care controlează oraşul-stat.
În momentul de faţă, trei grupuri bancare – RBS, Commerzbank şi South Africa Standard Bank – au acţionat în instanţă acest fond pentru a recupera datorii restante în valoare de 10 miliarde de dolari. În ciuda acestor probleme, Mohammed bin Rashid al-Maktoum, conducătorul Dubaiului, a prezentat duminică noi planuri de extindere. Şeicul a numit proiectul imobiliar „un nou oraş în interiorul Dubaiului“, care se va întinde pe o suprafaţă totală de 5,1 kilometri pătraţi.
Proiectul va fi numit „Rashid al-Maktoum City“, în onoarea liderului arab. Acesta a anunţat că, printre altele, proiectul va include şi cel mai mare centru comercial din lume şi un parc mai mare decât Hyde Park din Londra, care se întinde pe o suprafaţă de 142 de hectare.
Valoarea proiectului nu a fost dezvăluită
În prezent, rata anuală de creştere înregistrată de industria turismului din Dubai este de 13%, iar rata de ocupare a unităţilor de cazare este, în medie, de 82%. Veniturile hotelierilor au crescut, anul trecut, cu 22% faţă de 2010, depăşind 4,4 miliarde de dolari.
Liderul arab nu a înaintat nicio sumă pentru valoarea proiectului, însă a menţionat că finanţarea va fi asigurată prin Dubai Holding, fondul de investiţii personal al şeicului al-Maktoum, şi prin compania Emaar Properties, listată la Bursa de Valori din Dubai. Cele două companii s-au ocupat de multe dintre proiectele grandioase elaborate în Dubai în ultimii ani,