Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Irina fără finiş! Begu a jucat curajos în debutul de la Wimbledon

Publicat in Pro Sport, joi 23 iunie 2011 ·

Reprezentantele României au ieşit în lanţ ieri, la Wimbledon.Monica Niculescu nu a avut nicio şansă în turul doi în faţa MarieiJose Martinez Sanchez, 6-3, 6-0, în timp ce Irina Begu (foto) ajucat în primul tur de la egal la egal cu Flavia Pennetta, darlipsa de experienţă a contat decisiv, iar românca a părăsit terenulînvinsă cu 7-6/3, 4-6, 6-2.

Wimbledonul a oferit ieri încă o zi tipică londoneză, cu ploaiedin belşug. Începută cu trei ore şi jumătate mai târziu, partidadintre Irina Begu (78 WTA) şi Flavia Pennetta (21 WTA) înclinabalanţa încă de la început în favoarea italiencei, ce avea departea ei experienţa şi apropierea de TOP 20. Aflată în premieră petabloul principal la Wimbledon, noua senzaţie a tenisului femininautohton era dată ca victimă sigură. Surpriză însă! Eleva luiMarius Comănescu a jucat curajos, s-a luptat pentru fiecare mingeşi a jucat perfect în primele două părţi ale întâlnirii.

Serviciul i-a mersdouă seturi

În setul inaugural, cele două au mers cap la cap, acesta fiinddecis în tie-break, 7-3 pentru Pennetta. Sigură pe sine şi cu unserviciu foarte bun, bucureşteanca nu şi-a cedat niciodatăserviciul în primele două seturi, punând însă de fiecare datăpresiune pe cel al adversarei. Mai mult, în debutul setului secund,Irina a făcut break-ul care a restabilit egalitatea la seturi.Trimisă în decisiv, partida urma să aibă un deznodământ scurt. Dândsemne de oboseală, epuizată parcă de efortul de a sta pe terenpeste două ore, Irina şi-a cedat serviciul de trei ori şi i-a datşansa adversarei să se desprindă decisiv.

Doar47 de minute pentru Mona

După ce a avut nevoie de 46 de minute pentru a trece de primul tur,Niculescu a pierdut cam tot în atâtea, 47 minute, în turul secund.Monica a fost învinsă de iberica Martinez Sanchez cu 6-3, 6-0 şis-a oprit pentru a treia oară consecutiv în runda a doua.

30 de greşeli ne

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în stațiunea Mamaia. Ce se știe despre identitatea victimei

Ziare.com acum 45 minute
IPJ Constanța a anunțat că un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă, 28 aprilie. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompi

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum 56 minute
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

Record la licitație: un ceas de aur al unui pasager de pe Titanic a fost vândut cu peste un milion de euro

Wall-Street.ro acum 42 minute
Un ceas de aur găsit împreună cu corpul celui mai bogat pasager al vasului Titanic a fost vândut la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebra navă, potrivit casei de licitaţii b

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Cutremur în România, dis-de-dimineață, în duminica Floriilor. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) anunță că un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineața, 28 aprilie, la ora 6:43, în zona seismică Vrancea. Cutremurul a avut loc la adâncimea de 86,2 kilo

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”

News.ro acum o ora
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a conf

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 3 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum 2 ore
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Mesaje de Florii. Ce urări le puteţi face celor dragi cu ocazia onomasticii

Mediafax acum 2 ore
Floriile, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele şi sărbătoarea celor care poartă nume de flori, se sărbătoreşte în această duminică, pe 28 aprilie. Iată câteva sugestii de urări pentru cei care sunt sărbătoriţi de Florii.

Vremea

București
acum

18°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

16°
dum.

12°/17°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

16°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°