Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava Portret Petre Ariciuc a salvat 800 de vieţi captive în inima munţilor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 9 iulie 2011 ·

Misiunea suceveanului este să-i aducă înapoi în siguranţă pe oamenii prinşi în capcanele montane. Face totul din pasiune, aproape cu mâinile goale, pe un salariu de nimic.

Lucrează ca salvamontist în Vatra Dornei de 15 ani şi pare a fi cel mai calm, mai optimist şi mai vesel om din lume. Probabil că din acest motiv Petre Ariciuc consideră că meseria pe care o practică nu este dificilă.

„Din exterior, ceea ce facem noi pare foarte greu, mai ales că avem activitate 24 de ore din 24. Oricând putem primi un apel şi trebuie să plecăm pe munte, indiferent dacă e noapte sau zi, ger sau caniculă. Din punctul meu de vedere, ceea ce fac este uşor“, susţine salvamontistul.

Dotări minime, lefuri mici

Bărbatul a început să activeze ca voluntar pe munte în 1996. La data respectivă, jobul de salvamontist nici nu era cuprins în nomenclatorul de meserii. Abia în anul 2000 a luat fiinţă Serviciul Public Salvamont, finanţat de la bugetul local. Chiar dacă dotările sunt minime, iar veniturile mici, pentru Petru Ariciuc a contat dorinţa de a lupta cu muntele, dacă un turist s-a rătăcit, s-a accidentat sau a căzut în vreo prăpastie. „Eu, ca şef de serviciu, am un salariu de 1.100 de lei lunar. Mai sunt doi angajaţi care au venituri de 700 de lei pe lună“, a precizat el.

Cel care salvează vieţile oamenilor cu mâinile goale nu primeşte niciun spor, nici de periculozitate, nici pentru orele suplimentare sau turele de noapte. „Mi-a aruncat cineva odată 50 de lei în maşină, ca semn de recunoştinţă pentru că-l salvasem din Rarău. Dar eu chiar nu vreau recompense pentru ceea ce fac“, a spus salvamontistul care, dacă ar fi să o ia de la început, ar parcurge acelaşi drum. În ultimii zece ani, Ariciuc a intervenit în circa 800 de misiuni. Cea mai lungă a durat trei zile. Un bătrân cardiac dispăruse şi a fost căutat cu armata şi jandarmeria. Până

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum o ora
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 2 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum 2 ore
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 2 ore
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada Sibiu-Cluj/ În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză

G4Media acum o ora
Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe autostrada A10 Sibiu – Cluj, relatează Digi24. Filmarea a fost făcută în dreptul localității Sântimbru. În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză deși din sens opus veneau regulamentar

Turcia: Inflația a accelerat la 70%, prețurile au crescut cel mai mult în educație, hoteluri și restaurante

HotNews acum 3 ore
Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, caf

MESAJE DE PAȘTE. Cele mai frumoase urări și felicitări pe care le poți trimite apropiaților

Gandul acum 20 minute
Sărbătorile Pascale sunt ocazia potrivită pentru a le arăta celor dragi, familie sau prieteni, că te gândești la ei și cum ar fi mai potrivit decât prin a le transmite urări și felicitări prin mesaje de Paște, care, cu siguranță îi vor bucura. Trans

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°