Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emir Kusturica face spectacol la cel mai mare festival de muzică din ţară - Peninsula

Publicat in Adevarul, duminică 28 aprilie 2013 ·

Creatorul stilului gypsy-punk balcanic şi, totodată, cel mai autentic reprezentant al său, Emir Kustirica, alături de formaţia sa The No Smoking Orchestra vor pune stăpânire în 19 iulie pe scena celui mai mare festival din România. Peninsula se desfăloară la Cluj între 18 şi 21 iulie.

Organizatorii au anunţat noi trupe la festivalul Peninsula, care are loc între 18 şi 21 iulie, în Valea Gârbăului, Cluj-Napoca: Emir Kusturica (19 iulie), britanicii DragonForce (19 iulie) şi Rotfront (21 iulie).

Una dintre atracţiile festivalului va fi Emir Kustirica, creatorul stilului gypsy-punk balcanic şi, totodată, cel mai autentic reprezentant al său. Încă din primul an de înfiinţare trupa sa, The No Smoking Orchestra, a demonstrat că în ciuda intoleranţei şi a celor mai mari prejudecăţi, există o muzică fără antidot, care te seduce la dans, iar acest mesaj a ajuns deja în toate colţurile lumii, chiar dacă versurile sunt într-o limbă necunoscută.

Concerte anunţate la Festivalul Peninsula:

18 iulie: Kaiser Chiefs (UK), Paul Kalkbrenner (DE), Utah Jazz & Stamina MC (UK), Şuie Paparude (RO)

19 iulie: Emir Kusturica (SRB), DragonForce (UK), , Benga (UK),Camo&Krooked (A) feat. MC Youthstar (UK/FR), The Sweet Life Society(IT)

20 iulie: Ska-P (ESP), Marky Ramone’s Blitzkrieg (US), N.O.H.A. (CZ, DE, US)

21 iulie: Rotfront (DE), Ocho Macho (HU)

Trupă nominalizată la Grammy

“DragonForce este uşor de recunoscut: are un sound metal mai rapid decât orice. Formaţia londoneză de power-speed, înfiinţată în 1999 are o muzică pozitivă, compupusă în primul rând pentru a antrena publicul. În 2008 au fost nominalizaţi la premiile Grammy pentru cea mai bună trupă de metal, iar popularitatea le-a crescut şi mai mult odată cu lansarea piesei Through the Fire and Flames, care are peste 50 de milioane de vizionări pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 3 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 2 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 3 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Doi ucraineni au fost ucişi în Germania. Un rus a fost reţinut

Mediafax acum 17 minute
Doi ucraineni au fost ucişi într-un centru comercial din Germania. Suspectul este un cetăţean rus. Acesta a fost reţinut de poliţiştii germani.

Loteria Română Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică

Ziua Constanta acum o ora
Un report cumulat care depăşeşte 9,25 milioane de lei (peste 1,85 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de duminică, în timp ce la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de 2,8 milioane de lei (peste 563.700 de euro

Instituțiile care eliberează permise auto, pașapoarte, buletine de identitate au program normal de muncă în perioada 1-6 mai

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au anunţat că serviciile care eliberează permise de conducere, paşapoarte, cărţi de identitate au program normal cu publicul în 29 şi 30 aprilie, dar că nu se vor desfăşura activităţi la ghişeu, î

Și-a anunțat retragerea principala susținătoare a Simonei Halep în scandalul de dopaj provocat de ITIA

Gazeta Sporturilor acum 37 minute
Franţuzoaica Alize Cornet se va retrage după Openul Franţei, a anunţat la Canal+, sâmbătă seara. Aflată pe locul 11 în lume în 2009, Alize Cornet şi-a lăsat amprenta asupra tenisului francez.

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum 2 ore
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°