Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pantelis Kapetanos vrea să plece de la Steaua la vară

Publicat in Puterea, vineri 25 octombrie 2013 ·

Nici nu s-a uscat semnătura pe contractul cu Steaua, că Pantelis Kapetanos vrea să plece la vară de la echipa din Ghencea, pentru a câștiga mult mai mulți bani la un club din Vest sau din Rusia. Adus la Steaua pe ultima sută de metri pentru a suplini plecarea lui Raul Rusescu, Kapetanos a dezamăgit până acum. Vârful elen a stat în umbra italianului Federico Piovaccari, iar când a fost folosit titular (la Schalke) sau a intrat la pauză (Basel), evoluțiile sale au fost extrem de modeste.

Atacantul grec a reușit doar două goluri în campionat, plus alte două în meciul de Cupă cu amatorii de la Avântul Bârsana. Puțin, foarte puțin din ceea ce se așteptat toți steliștii de la el. La 30 de ani împliniți, Kapetanos sigur nu mai este acel Kapetanos care marca în trecut goluri pe bandă rulantă pentru Steaua și aduce de unul singur victoriile echipei. Accidentat și foarte mult timp la CFR Cluj, grecul nu și-a mai revenit la forma sa inițială.

Kapetanos are contract doar pe un an cu Steaua, și este puțin proabil ca Gigi Becali să-și dea acordul pentru încă un sezon, în condițiile în care Kapetanos are cel mai mare contract din lot, 240.000 de euro pe sezon.

"M-am întors la Steaua pentru că iubesc acest club şi vreau să câştig campionatul cu această echipă. Cel mai probabil, acesta va fi ultimul an al meu în România. Am familie, copii şi trebuie să-i întrețin și să le asigur viitorul", a declarat Kapetanos pentru sport-fm.gr.

Mai devreme, adică la iarnă, alți jucători importanți ar putea părăsi Steaua, pentru a merge în străinătate să câștige banii pe care îi merită cu adevărat. Căpitanul Alex Bourceanu, Tătărușanu, Cristi Tănase și Latovlevici sunt monitorizați atent de cluburi importante din Vest, mai ales că primii trei sunt deja în ultimul an de contract și ar putea semna gratis după Revelion cu cine doresc. Pe lista neagră a steliștilor se găsesc cât

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 9 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 8 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 7 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 8 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 12 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 13 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 10 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 11 ore
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 7 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

12°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

dum.

9°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°