Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liviu Pop RENUNŢĂ la casa de la RA-APPS, conform contractului

Publicat in Romania Libera, joi 17 ianuarie 2013 ·

Fostul ministru pentru Dialog social Liviu Pop, devenit senator şi preşedinte al Comisiei pentru Muncă din acest for legislativ, a declarat, joi, că va părăsi locuinţa de serviciu de la RA-APPS, conform contractului, şi că se va muta într-un apartament din Bucureşti, pentru care va plăti chirie, potrivit Mediafax.

"Ştiu de lucrul acesta (că nu va mai avea locuinţă de serviciu, n.r.) atunci când am semnat contractul cu RA-APPS. În termen de 30 de zile de la finalizarea mandatului de ministru puteam să ocup această locuinţă şi, aşadar, pe 19 ianuarie o voi preda. Era o locuinţă care nu renta din punct de vedere al costurilor, pentru că adunând chiria cu utilităţile şi amortizarea, era mult peste 4.000 de lei, banii pe care îi primim ca parlamentari", a spus Pop.

Citeşte şi Vezi LISTA persoanelor care stau pe nedrept în locuinte de protocol şi ce CHIRIE plătesc demnitarii. Pe listă se află şi VEDETE.

El a precizat că se va muta într-un apartament din Bucureşti pe care va achita o chirie de 4.000 de lei, cât i se va aloca de la Parlament. "Voi merge cu chirire într-un apartament din Bucureşti, am patru variante acum, dar azi stabilesc unde mă voi muta. Cu banii suntem la limită, pentru că pe lângă banii de chirie mai sunt nişte costuri care trebuie acoperite. Undeva la limtă ne încadrăm, punând toate - telefoane, internet, pază - că până la urmă trei zile se stau în Bucureşti şi restul în colegiu, suntem în jur la 4.000 de lei", a spus Pop.

Citeşte şi La PE, deputaţii primesc bani din care îşi asigură cazarea, doar pentru zilele de prezenţă

El a precizat că nu va sta la hotel, arătând că singurul avantaj al hotelului este securiattea oferită şi că acest lucru se poate rezolva printr-un contract cu o firmă de pază şi în cazul închirierii unui apartament.

"Nu voi sta în hotel pentru că nu mi se pare rentabil. Singurul avantaj la hotel est

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 6 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 5 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 12 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 3 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 6 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°