Primul eşalon a revenit în forţă o dată cu desfăşurarea etapei a VII-a, rundă disputată pe parcursul a trei zile. După derularea partidelor de vineri şi sâmbătă, s-au consemnat câte două victorii ale gazdelor, alte două remize şi două succese ale oaspeţilor. Oaspeţii s-au impus la Craiova prin elevii lui Marius Lăcătuş, lăsând Bănia în beznă, dar şi prin campioana Dinamo, care a reuşit să facă scor în Copou. „Şepcile roşii” au rămas în continuare fără victorie în actualul campionat, fiind egalate de bistriţeni în minutele de prelungire. Studenţii de pe Someş vor avea viaţă grea în continuare, ţinându-le companie în subsol oltenilor. Buzoienii s-au zbătut cât s-au zbătut, dar nu au reuşit să înscrie vreun gol uniriştilor din Urziceni, însă nici nu au primit gol. Oţelarii au făcut spectacol cu Dacia, care nu a mişcat în front. Au fost goluri numai în prima repriză, pentru că formaţia gălăţeană a ridicat piciorul de pe acceleraţie. La Timişoara s-a disputat un meci tensionat, poate şi datorită declaraţiilor incendiare ale celor doi patroni, declaraţii ruşinoase care nu fac cinste fotbalului românesc.
Învingătorii Stelei au capotat în Crâng
Gloria Buzău – Unirea Urziceni 0-0
Sudiştii din Urziceni s-au prezentat la Buzău în postura de învingători ai Stelei, singura echipă românească din Liga Campionilor. Cu toate că diferenţa de ierarhie era deosebită, locul 17 gazdele şi locul 4 oaspeţii sau 10 puncte în plus pentru oaspeţi, preşedintelui urzicenilor, Mihai Stoica, îi era frică de acest meci. Dan Petrescu a jucat pragmatic, cu o apărare ce a închis unghiurile de şut ale gazdelor şi atacuri tăioase. Gazdele s-au zbătut, au avut mai mult iniţiativa jocului, dar fără rost, iar atunci când buzoienii au şutat, „veteranul” Stelea, în ciuda vârstei lui de 40 de ani, a fost la post. Partida s-a încheiat cu o remiză albă, dar a impresionat dârzenia cu car