Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria negociază răscumpărarea conductei care duce căldura în şcolile din oraş

Publicat in Adevarul, luni 4 martie 2013 ·

Consilierii locali şi-au aprobat, astăzi, într-o şedinţă extraordinară, reprezentanţii în comisia de negociere ce va discuta, miercuri, cu ungurii de la E Star, răscumpărarea unei porţiuni din magistrala de termoficare a oraşului.

La capătul unei şedinţe agitate, în care reprezentanţii PDL din Consiliul Local au ţinut să sublinieze, din start, că în situaţia de a negocia cu pistolul la tâmplă răscumpărarea conductei s-a ajuns din cauza unor lacune în contractul de concesionare a serviciului de furnizare şi distribuţie a agentului termic încheiat în 2010, consilierii locali au reuşit să îşi desemneze reprezentanţii în comisia de negociere. Este vorba despre Dan Rus, Daniela Coţa, Fazakas Nicolae, Haller Otto şi Ioan Hosu, care vor participa, miercuri, alături de reprezentanţi ai Primăriei Zalău, la o întâlnire cu delegaţia E Star Budapesta. Tema întâlnirii va fi negocierea preţului cu care municipalitatea va răscumpăra o porţiune a magistralei de termoficare a oraşului, vândută în urmă cu o lună de către E Star Distriterm SRL Zalău către firma – mamă din Ungaria, SC E Star Budapesta. Negocierea se face în baza unui preţ stabilit de un evaluator angajat de primărie, care a evaluat valoarea magistralei la puţin peste 1.000.000 de lei.

Potrivit consilierului local PDL Claudiu Bîrsan, nu s-ar fi ajuns aici dacă în contractul iniţial, prin care Primăria Zalău a concesionat serviciul către E Star (care se numea atunci RFV) ar fi prevăzut un drept de preemţiune pentru municipalitate în cazul în care firma ar fi intenţionat să vândă magistrala.

Reamintim că toate aceste demersuri au loc după ce firma E Star Distriterm, care concesionase în 2010, pe 49 de ani, serviciul de furnizare şi distribuţie a agentului termic din Zalău, a notificat anul trecut municipalitatea că vrea să rezilieze contractul. Pentru că se apropia sezonul rece , primăria a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 8 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 2 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°