Bravo, Urziceni! Bravo, fotbalişti adevăraţi! Ne-aţi impresionat şi la 1-1 acasă, nu numai la 4-1 în deplasare! Sigur, era să luaţi bătaie. Dar nu suntem păgâni să nu înţelegem că aţi făcut tot ce era omeneşte posibil. Şi că în fotbal nu câştigi mereu, cu atât mai puţin în Liga Campionilor.

Reţinem, totuşi, că:

1. aţi fost excelenţi în prima repriză, dar mingea n-a vrut să intre în poarta scoţiană;

2. aţi avut tăria extraordinară de a reveni după 0-1 şi a lua, astfel, un punct uriaş. Unul care s-ar putea dovedi decisiv în ecuaţia calificării.

Ceea ce a reuşit până acum echipa unui oraş cu 17.000 de locuitori nu are precedent în istoria de aproape două decenii a Ligii Campionilor. Să notăm: o serie de trei meciuri fără înfrângere; locul 2 în grupă înaintea ultimelor două etape; patru puncte din şase posibile, luate mult mai titratei Glasgow Rangers. Şi, peste toate, un joc de factură europeană.

În final, câteva rânduri pentru omul serii: Marius Onofraş. A început meciul ca rezervă şi l-a încheiat ca un erou. Lobul pe care l-a încercat în prima repriză, de la vreo 40 de metri, a arătat că băiatul acesta este vizitat uneori de muza genialităţii. Iar golul din minutul 88 a fost FA-BU-LOS. Ca să se ducă mingea pe o asemenea traiectorie, trebuie să ai o relaţie bună cu divinitatea. În anii de început ai terorii comuniste, una dintre lozincile cu care se droga prostimea suna astfel: „Emil Bodnăraş, care-a băgat spaima-n pungaşi, de la sat şi la oraş!“

Dacă propagandiştii vremii ar mai fi la „butoane“ şi astăzi, probabil că noua lozincă ar suna cam aşa: „Marius Onofraş, care-a băgat spaima-n fundaşi, de la sat şi la oraş“.

Noroc că au apus acele vremuri. Dar şi mai mare noroc că-l avem pe Onofraş!

Cât despre Dan Petrescu, ca de obicei: jos pălăria!