Inca din primele zile ale noului an universitar, cantina campusului studentesc "Titu Maiorescu" al Universitatii "Al.I. Cuza" a fost arhiplina inca de la inceperea programului, la ora 12. Vedeti cit costa un meniu mediu si ce oferta are cantina campusului studentesc. Cu 10-15 lei, studentii pot lua un prinz cu trei feluri de mincare. Ei pot alege pentru felul I intre ciorba de legume (2,2 lei), de vacuta (3,2 lei) sau de fasole (2,1 lei), ori chiar supa de pui cu galuste (2,7 lei). Acelasi fel de mincare ii costa pe profesorii de la „Cuza" cu 4-6 bani mai mult. Pentru un snitel din cotlet si o portie de cartofi pai, un student plateste 6,2 lei, iar un profesor 7,4 lei. Daca aleg un piept de pui la gratar alaturi de piure, casa de marcat va arata aproximativ aceeasi suma. Salatele variaza de la cea de varza alba si rosie pina le cea de telina cu piept de pui, la fel ca si pretul lor, de la 0,9 lei, pina la 3,4 lei. Printre mincarurile cu nume care au rezonante de „ca la mama acasa" se numara ficateii cu pui si mamaliga (5,2 lei pentru studenti, 6,3 lei pentru profesori), dar si ciulamaua cu ciuperci (3 lei, respective 3,6 lei). „De anul trecut m-am obisnuit sa maninc aici aproape in fiecare zi. Gasesc tot timpul ceva ce imi place si oricum decit sa fac ceva de mincare la bucataria din capatul palierului meu, mai bine dau 10 lei si sint satula", a spus Alina, studenta in anul III la Litere. Pe tava ei erau ingramadite o supa, o portie de pilaf cu orez cu un cordon bleu, o salata de rosii si o japoneza. Pe Alina acest prinz a costat-o 11,5 lei, iar pentru pe un profesor acelasi meniu l-ar ajunge aproximativ 14 lei. Toate produsele sint proaspete Oferta cantinei se vrea a concura cu meniul unui restaurant, prin escalopul „à la zingara" si cartofi nature (5,8/ 6,9 lei) sau prin puiul crocant cu susan si legume (4,6/ 5,5 lei). Pe o chifla simpla, un student plateste 0,6 le