Noul film dupa Marvel Comics e atraga-thor prin felul credibil in care face ca realitatea sa interactioneze cu mitologia. Dupa ce l-a epuizat pe Shakespeare, Kenneth Branagh semneaza un film inspirat de benzile desenate, care combina SF-ul cu legendele nordice. Un inceput bun pentru o franciza de succes.
Scenariul scris de Ashley Edward Miller, Zack Stentz si Don Payne nu are, din pacate, prea multa substanta fata de cata ti-ai dori ca sa echilibreze ampla miscare temporala si spatiala. Cand filmul se termina, la capatul a 114 minute, ai senzatia ca prea multe nu s-au intamplat si ca ai fi vrut sa vezi mai mult. Dar spectacolul si-a meritat banii.
Marele atu al filmului este modul in care, cu ajutorul efectelor speciale dar mai ales din scenariu, intrepatrunde lumea mitologica a carei actiune se desfasoara in anul 965 i.Hr. cu lumea zilelor noastre cand, in statul american New Mexico, niste astrofizicieni studiaza niste fenomene ciudate pe care le banuiesc a fi gauri de vierme.
In 1997, in "Contact" Robert Zemeckis facea (dupa un roman de Carl Sagan) din gaurile de vierme o metafora nu doar pentru explorarea cosmosului si a fortei omului de a-si depasi conditia, dar si o metafora pentru capacitatea omului de a calatori in propriul trecut si de a gasi acolo, in propriile amintiri, un punct de sprijin.
In "Thor", gaurile de vierme sunt un vehicul prin care se face circulatia dintre lumea mitologica (legendara, ireala) si realitate. Thor si ai lui percep gaura de vierme ca pe un pod, si Thor (Chris Hemsworth) chiar ii explica iubitei lui pamantene, Jane Foster (Natalie Portman) ca ceea ce in lumea lui e perceput ca magie, pe Pamant poarta denumirea de stiinta.
Din acest punct de vedere care imprieteneste atat de simplu si de fluent realitatea cu fictiunea, "Thor" e un pic altfel fata de ce am mai vazut pe ecrane, ch
