Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul, vulnerabilităţile şi tehnologia - o discuţie cu doi spioni

Publicat in Dilema Veche, miercuri 7 noiembrie 2012 ·

Îmi închipui că experienţa de a recruta adversari, de a-i face să spună ce te interesează ori măcar de a-i trage de limbă le oferă spionilor un vast tablou al slăbiciunilor umane: e multă psihologie în meseria asta, agentul de pe teren lucrează strîns cu un psiholog operativ care îi spune „cum să-l lucreze pe onorabilul“, cum „să-l ia subţire“, cum să-l facă să vorbească. După ani de muncă în branşă, ce află – uman şi „filozofic“ – un spion despre slăbiciunile omeneşti? Ea: „Slăbiciunile omeneşti sînt importante mai ales cînd e vorba despre noi, ca să nu devenim vulnerabili. Cînd avem în faţă o ţintă, ne interesează vulnerabilităţile – care nu sînt totuna cu slăbiciunile. O vulnerabilitate poate fi, de pildă, o inteligenţă ieşită din comun, care îl face pe individ să fie respins de grupul lui. O vulnerabilitate poate fi, practic, orice element care îl face pe omul respectiv să spună «da» în momentul în care îi îndeplineşti nevoia care îl face vulnerabil. Colegii noştri asta sînt învăţaţi să facă: să identifice, dintre oamenii din mediul potrivit, omul care are o vulnerabilitate ce poate fi exploatată. Şi ajungi să-i cunoşti vulnerabilitatea după un anumit timp. Sînt şi surse care nu pot fi recrutate...“ Şi atunci, apare situaţia „care pe care“? Da, spune El, frecvent. „Nu sîntem singuri pe teren, mai sînt şi alţii care aleargă după aceeaşi pradă. Cînd identificăm o ţintă, sîntem convinşi că mai există cel puţin o entitate, un alt serviciu care fie o protejează, fie o vînează. Aşa că se ajunge la întîlniri între vînători – şi de la vînatul asupra unei prăzi comune ajungem să ne vînăm noi între noi, vînătorul dintr-un serviciu cu vînătorul din alt serviciu.“ Ea: „Aspectul cel mai interesant în zona aceasta de contraspionaj este că se află faţă în faţă doi indivizi, ofiţerul nostru şi ofiţerul lor. Nici unul nu este ceea ce pare a fi, pentru că fiecare are în spate

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Handbal (f): Gloria Bistrița va juca finala EHF European League, după ce a învins Dunărea Brăila

HotNews acum 2 ore
​Gloria Bistrița a învins sâmbătă Dunărea Brăila, scor 37-26 (20-14) și s-a calificat în finala EHF European League la handbal feminin, unde va întâlni câștigătoarea dintre Storhamar și Neptunes Nantes. Minge de handbalFoto: Anke Waelischmiller/Sven

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 6 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 3 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Amendă uriașă pentru un șofer din Dâmbovița și permis suspendat pentru 300 de zile. Ce fapte a făcut pentru o asemenea pedeapsă

Ziare.com acum 4 ore
Un şofer care a fost depistat de aparatul radar circulând cu aproape 140 de kilometri pe oră şi care nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost oprit în urma unei urmăriri în trafic. Întrucât poliţiştii au constatat că şoferul a avut numeroase abate

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 8 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Rusia anunţă că a cucerit cinci sate în regiunea ucraineană Harkov şi unul în Doneţk

News.ro acum 2 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele sale au cucerit cinci sate de frontieră în regiunea ucraineană Harkov, unde Moscova a lansat vineri o ofensivă, exploatând avantajul său tot mai mare pe câmpul de luptă din estul Ucrainei, rela

Prostest „Corupția Ucide” în fața Palatului Cotroceni. „Klaus Milion Iohannis, raport de mandat, m-am plimbat, v-am trădat, furtul l-am legalizat” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Mai mulţi activişti din cadrul platformei Corupţia Ucide protestează sâmbătă după amiază, 11 mai, în faţa Palatului Cotroceni. Ei au transmis mesaje critice la adresa preşedintelui Klaus Iohannis. Mai multe persoane participă, sâmbătă după amiază, l

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

19°
sâm.

11°/19°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

6°/14°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°