Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Novak Djokovici are o şansă de a-l detrona săptămîna aceasta pe Rafael Nadal din postura de lider ATP » Atentat la rege

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 10 mai 2011 ·

Dacă nu va reuşi după turneul de la Roma, sîrbul poate deveni numărul unu mondial la capătul sezonului de zgură

Rafa a presimţit. Acum puţine zile, avertiza că nici măcar un parcurs perfect pe zgură nu-i garantează menţinerea pe locul întîi al clasamentului mondial. Asta pentru că spaniolul avea de apărat 5.000 de puncte izbutite anul trecut, cu victorii la Monte Carlo, Roma, Madrid şi Roland Garros, în timp ce ameninţătorul Djokovici doar 900. Oricum era dificil. Acum e şi mai şi. Pentru că parcursul perfect s-a ciobit. Nole l-a bătut duminică pe spaniol pentru prima dată în carieră pe zgură şi diferenţa dintre ei s-a micşorat la mai puţin de 2.000 de puncte. Înainte de Monte Carlo era de peste 4.000.

Sîrbul e neînvins în 2011: şase turnee cîştigate, 32 de meciuri la rînd. Poziţia de numărul unu mondial e tot mai aproape. Mai mult, Djokovici o poate accesa la sfîrşitul acestei săptămîni. Condiţii: să cîştige turneul Masters 1000 de la Roma, iar Nadal, deţinătorul titlului, să piardă înainte de semifinale. Destul de greu de înfăptuit, dar nu imposibil. Dacă nu va urca pe tron duminică, Nole încă o poate face la finalul sezonului roşu. La Roland Garros, Rafa are 2.000 de puncte de apărat, sîrbul doar 360.

"Dacă voi continua să cîştig, mă voi apropia de locul întîi, însă încerc să nu mă gîndesc la asta", a spus Djokovici. "Perioada de zgură abia a început. Am avut startul perfect, cu două victorii, dar trebuie să rămîn concentrat. Să joc consistent pentru că Rafa şi ceilalţi asta vor face". Rafa a presimţit. Nole pune în practică. Dar totul se joacă încă.

2 februarie 2004 este data de la care poziţia de lider ATP a fost ocupată doar de Roger Federer şi Rafael Nadal

Dacă nu va reuşi după turneul de la Roma, sîrbul poate deveni numărul unu mondial la capătul sezonului de zgură

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum 34 minute
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum 58 minute
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Doisprezece persoane au fost rănite în timpul unui zbor Qatar Airways din cauza unor turbulenţe puternice deasupra Turciei

G4Media acum 59 minute
Douăsprezece persoane au fost rănite duminică, în timpul unei turbulenţe, la bordul unui avion aparţinând companiei Qatar Airways care efectua un zbor de la Doha la Dublin, relatează CNN, citat de News.ro. Aeronava a aterizat pe Aeroportul din Dubli

VIDEO Bărbatul acuzat că și-a violat și ucis nepoata de 8 ani, arestat preventiv / El a spus că nu a vrut să o omoare

HotNews acum 3 ore
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani, care şi-a violat şi ucis nepoata în vârstă de 8 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, relatează Monitorul de Botoșani și News.ro. Acesta a declarat jurnaliștilor că nu a vrut să o ucidă și că me

În județul Sibiu Un bărbat și-a pierdut viața după ce s-a răsurnat cu ATV-ul pe un drum forestier

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a decedat, duminică, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe drumul forestier Răşinari - Valea Caselor - Păltiniş, informează Salvamont Sibiu. Potrivit sursei citate, victima, un cetăţean din Sibiu, se afla în stop cardio

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 2 ore
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului. A fost convocat Cabinetul de război

Mediafax acum 53 minute
UPDATE. Cabinetul de război al Israelului se reuneşte duminică Declaraţia a fost făcută de către un oficial israelian pentru CNN. Întâlnirea cabinetului vine în contextul în care negocierile urmează să fie reluate marţi, potrivit unui oficial egipt

Scholz se ține tare. Respinge în continuare utilizarea armelor germane împotriva unor obiective din Rusia

Ziare.com acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz insistă ca armele furnizate de ţara sa Ucrainei să nu fie utilizate împotriva unor obiective de pe teritoriul Rusiei, consemnează duminică dpa. "Avem reguli clare convenite cu Ucraina pentru livrările de armament făcute

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 7 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 5 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Vremea

București
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°