Dacă ai 22 de ani şi îţi laşi asigurarea maşinii să expire, nu-ţi va fi prea lesne să ţi-o înnoieşti. Cînd vei găsi, în cele din urmă, un birou ponosit, locuit de o agentă de vînzări nespus de veselă, cu părul blond-cenuşiu făcut permanent, care pare a avea o dependenţă bolnăvicioasă de televiziune, întreruptă numai de lungile week-end-uri de muncă în serviciul comunităţii, atunci să ştii că te aşteaptă ceva cu totul special. Ceva cam ca senzaţia pe care o ai cînd te îndrepţi cu rulota care-ţi serveşte drept casă către un dentist ambulant, purtîndu-ţi anestezicul într-o pungă de hîrtie. Întîi de toate, îţi cere să răspunzi la un set de întrebări la care nici un om întreg la minte nu ar răspunde afirmativ. "Aţi utilizat vreodată droguri ilegale? Aţi spart vreodată o bancă? Aţi folosit vreodată expresii necuviincioase în prezenţa minorilor?" Apoi, te despoaie de toate cifrele vieţii tale: codul personal, telefonul, patronul, aparţinătorii. După toate acestea, vine adevărata lovitură: poţi să-ţi faci o asigurare pentru maşina foarte scumpă, dar economiseşti oarece dolari pe lună dacă îţi faci şi o asigurare de viaţă. Ei, cînd ai 22 de ani, asigurarea de viaţă este un concept cu totul straniu. Începi să te gîndeşti că în spatele trebii se ascund niscai rubedenii adulte. Şi-au pus în gînd să te altoiască la prima ocazie. Dar femeia asta ştie cum se fac vînzările. Asigurarea de viaţă, îţi spune, este un dar de la Dumnezeu. Dacă o menţii pînă cînd ajungi la 40 de ani, se preschimbă din "la termen" în "pe viaţă" şi începe să-ţi aducă bani, ca o maşinărie de poker mecanic. Ei, sub lovitura asta directă şi puternică, tu însuţi simţi că treci de "la termen" la "pe viaţă", băgînd de seamă că a trecut o eternitate de cînd stai

în scăunelul ăsta de metal, tot întrebîndu-te de unde o fi făcut rost de poster-urile astea cu turismul în Canada. După o altă eternitate, str