Colierul Tuti frutti
"Logodnica vampirului", "Incredibile şi fermecătoare", "Belladon Island", Caseta Victoriei", "Milly Carnivora"... bizare şi incitante nume de colecţii de bijuterii, create de Victoire de Castellane pentru Casa "Dior". O lume specială în care poveştile copilăriei şi extravaganţa se împletesc cu originalitate, în care senzualele podoabe joacă rolul seducţiei, puterii şi protecţiei, pentru că, aşa cum declară creatoarea, "toate femeile sunt eroine". O lume a anilor '70, a cluburilor de noapte, a efervescenţei, intrată şi în regatul bijuteriilor.
Fantezii prinse în pietre preţioase, o simfonie de culori
Bijuterie din colecţia Milly Carnivora
Creaţiile Victoire de Castellane amintesc de lumea lui Disney, de lumea filmelor hollywoodiene. Uneori vin parcă din lumea copilăriei, culorile sunt suave sau foarte puternice, iar dimensiunile remarcabile. O pereche de cercei, numită "Marea", din colecţia "Incredibile şi fermecătoare", lucraţi în aur galben, diamante, beryl verde, smaralde, rubine, safire oranj şi roz, opresc privirea prin apele lor când transparente, când opace, prin strălucirea pietrelor reflectând diferit lumina.
Flori în toate culorile şi o gărgăriţă, Victoire de Castellane
Inelul "Diorette", din aur galben, diamante, ametist, granate şi lac, etalează un compozit buchet de flori multicolore pe care se odihnesc un fluture şi o gărgăriţă. Baroc, prin bogăţie şi dimensiuni, un altul, "Salamandra", îşi dezvăluie orgolios diamantele, morganitul, smaraldele, rubinele şi safirul galben, într-o simfonie de culori trimiţând la văpaia focului.
Broşă şi cercei, Victoire de Castellane
Şi lista acestor inele purtând fiecare un nume misterios continuă. "Poisono Misterius" îşi joacă apele roşii, verzi, violete, portocalii, opalescente într-o construcţie de flori, terminată cu o lacrimă. Altul îşi în