Intreaga poezie a lui Brumaru, chiar si aceea intens erotizata, poarta patina melancoliei, a tristetii care-l indeamna pe poet sa caute alinare sub faldurile/ fustele generoase ale realitatii vizibile. M-am tot gindit cu ce articol sa inchei anul si mi-am spus ca nimic nu este mai potrivit de sarbatori decit sa fugim de zgomotul obisnuit si sa ne refugiem in linistea lecturii. Unora li se intimpla frecvent, pentru altii insa, timpul liber ivit acum s-ar putea sa reprezinte unica ocazie... De ce sa o pierdeti? Cum lui Emil Brumaru editura Polirom i-a publicat, in acest an, primele doua volume de Opere,iata si prilejul cel mai potrivit pentru a face aceasta alegere... Emil Brumaru este un poet complet maturizat inca de la primul volum de Versuri. Ca si la Leonid Dimov sau, inainte, la Arghezi, nu se poate discuta despre o evolutie propriu-zisa in opera sa. Toate coordonatele poeziei sint de gasit in prima carte, poate chiar cea mai buna dintre toate. Ochiul cascat, ca in copilarie, catre lume, mareste contururile si atribuie greutate flamanda materiei, in cea dintii Elegie: „O, vechi si dragi bucatarii de vara,/ Simt iar in gura gust suav de-amiaza/ Si in tristetea care ma-nconjoara/ Din nou copilaria mea viseaza:/ Ienibahar, piper prajit pe plita,/ Pesti grosi ce-au adormit in sos cu lapte,/ Curcani pastrati in zeama lor o noapte/ Spre o delicatete infinita,/ Ciuperci cit canapeaua, in dantele,/ Icre cu bob balos ce ochiu-si casca,/ Aluaturi tapisate, crescind grele/ Intr-o dobitocie ingereasca,/ Moi miezuri de ficati in butoiase/ De ou de melc, inlacramate dulce,/ Mujdeiuri ireale, sunci gingase/ Cind sufletu-n mustar vrea sa se culce,/ Si-n ceainice vadindu-si eminenta/ Prin fast de irizari si toarte fine/ Ceaiuri scazute pina la esenta/ Trandafirie-a lucrului in sine". Niciodata poezia noastra nu a inregistrate astfel de viziuni in care gastronomia devine diafana p