Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Peste 2.000 de contestaţii la BAC, în Olt

Publicat in Adevarul, marți 5 iulie 2011 ·

Peste 2.000 de absolvenţi de liceu din judeţul Olt care au susţinut examenul de bacalaureat în sesiunea din vară au contestat notele obţinute.

Dacă anul trecut au fost sub 1.500 de elevi nemulţumiţi de rezultate, acum numărul contestatarilor a ajuns la 2.244. Potrivit statisticii întocmite de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt, în top se află limba şi literatura română cu 750 de contestaţii. Aceasta este urmată îndeaproape de matematică, unde au fost înregistrate 719 contestaţii. Alţi 205 candidaţi, nemulţumiţi de notele obţinute la biologie vegetală şi animală au depus contestaţii, iar 197 la fizică. La fiecare dintre disciplinele istorie, chimie, geografie, informatică sau economie au fost depuse mai puţin de o sută de contestaţii. Contestaţiile vor fi rezolvate între 5 şi 7 iulie, iar pe 8 iulie vor fi afişate rezultatele finale ale examenului de maturitate. Contestatarii nu sunt doar candidaţi picaţi, ci şi absolvenţi cu note mari. „Eu am luat la limba română puţin peste 9, dar mă aşteptam la mai mult, poate chiar la nota maximă. Am fost la olimpiade în anii de şcoală la această materie şi cred că am făcut o lucrare bună. Nu pot să cred că nota acordată iniţial este a mea. Am depus contestaţie şi aştept să văd rezultatele. Sunt convinsă că voi lua mai mult“, a spus Anamaria Dogaru.

Liceele ruşinii

Candidaţii la examenul de maturitate din acest an au dat dovadă de lipsă de pregătire, iar rezultatele dezastruoase obţinute de cei mai mulţi dintre ei confirmă asta. Pe primul loc în topul liceelor oltene cu cel mai mic procent de promovabilitate, 2,45 la sută, se află Colegiul Tehnic „Ion Mincu“ din Slatina, unde au promovat examenul doar cinci elevi din 210.

Colegiul Agricol „Dimitrie Petrescu“ din Caracal ocupă locul doi cu un procent de promovabilitate de 8,2 la sută, iar pe locul al treilea s-a clasat Colegiul Tehnic Metalurgic d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum o ora
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum o ora
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum 54 minute
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Cum va fi vremea de Paște. Meteorologii anunță temperaturi peste cele normale în ultimele două săptămâni din luna mai

Ziare.com acum o ora
Valorile termice vor fi mai ridicate pe parcursul săptămânii viitoare decât cele specifice perioadei, pe întreg teritoriul României, ulterior temperaturile se vor apropia de cele normale, iar în ultimele două săptămâni din luna mai se vor înregistra

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” la ”negativă”

News.ro acum 13 minute
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” la ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a c

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum 2 ore
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°