Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul zilei - Dumitru Ţepeneag

Publicat in Jurnalul, miercuri 10 aprilie 2013 ·

Prozator, eseist, publicist

Personalitate marcantă a exilului românesc la Paris, “membru fondator” şi teoretician al onirismului literar românesc, acum un an de zile Dumitru Ţepeneag se confesa ziarului nostru povestind întâmplări trăite pe cărările ce i le-a încurcat (sau descurcat) viaţa, după retragerea cetăţeniei române de către Ceauşescu în ’75 (caz unic!) şi aventura pariziană. “În anii ’80 am început să scriu în franceză. Schimbarea regimului în 1989 a fost ca un miracol. De mult nu mai credeam. După câţiva ani de buimăceală de du-te-vino la Bucureşti şi Paris, am reînceput să scriu în româneşte.” Întoarcerea la rostirea şi la cuvântul scris în limba neamului se vrea năvalnică şi răscolitoare precum apele unui fluviu ce-şi caută vechea matcă, după ce fusese abătut pe o mirişte străină. Publică o trilogie (“Hotel Europa”, “Pont des Arts” şi “Maramureş”), un volum tradus în mai multe limbi (“La belle Roumaine”), un jurnal (“Un român la Paris”) şi face publicistică. Toate astea certifică şi confirmă “brand-ul” Ţepeneag. Ca-n cazul Fiului risipitor, întoarcerea acasă este un alt pariu câştigat cu el însuşi. Şi nu e de mirare că lumea literară reacţionează! Astfel, alaltăieri seară, la Gala Premiilor Observator cultural, Premiul “Gheorghe Crăciun” pentru Opera Omnia i-a revenit scriitorului Dumitru Ţepeneag. Pentru acest premiu acordat pentru întreaga operă, pentru faptul de-a fi sporit prin scris literatura română şi franceză, Jurnalul Naţional îl declară “Omul Zilei” pe scriitorul Dumitru Ţepeneag.

Prozator, eseist, publicist

Personalitate marcantă a exilului românesc la Paris, “membru fondator” şi teoretician al onirismului literar românesc, acum un an de zile Dumitru Ţepeneag se confesa ziarului nostru povestind întâmplări trăite pe cărările ce i le-a încurcat (sau descurcat) viaţa, după retragerea cetăţeniei române de către Ceauşescu în ’75 (ca

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 21 minute
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

UPDATE - Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, pus în libertate de Tribunalul Ilfov / El a părăsit penitenciarul, fiind aşteptat de soţie / Susţine că nu mai este interesat de viaţa publică - FOTO

News.ro acum 59 minute
Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre, care executa o pedeaspă cu închisoarea de nouă ani, a fost eliberat condiţionat în urma unei decizii a Tribunalului Ilfov, care este definitivă. El a părăsit penitenciarul, luni după-amiază, fiind aşteptat de

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum o ora
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume va obţine un nou mandat în România

Adevarul acum 21 minute
Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, Mugur Isărescu, este pregătit să fie confirmat pentru un nou mandat de cinci ani, parlamentarii urmând să voteze până la finalul lunii viitoare prelungirea acestuia, transmite Bloomberg.

Șofer de autobuz pentru elevi prins băut la volan. A fost amendat și lăsat pieton pentru 90 de zile

Ziare.com acum o ora
Şoferul unui autobuz destinat special pentru transportul elevilor a fost prins de poliţişti, luni, 27 mai, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Testul făcut de oamenii legii a indicat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. B

Trei asistenţi medicali de la Spitalul Judeţean Constanţa, reţinuţi pentru luare de mită în formă continuată/ Ei sunt acuzaţi că au primit bani pentru a urgenta formalităţile de predare a persoanelor decedate

News.ro acum o ora
Trei asistenţi medicali de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa au fost reţinuţi pentru luare de mită în formă continuată, fiind acuzaţi că au primit bani pentru a urgenta formalităţile de predare a trupurilor persoanelor decedate.

Un sucevean a rămas fără 11.400 de euro după ce a încercat să cumpere o autorulotă de pe Facebook. Cum au acționat escrocii

HotNews acum 3 ore
Un bărbat din Suceava a fost escrocat cu 11.400 de euro după ce a vrut să cumpere o autorulotă de pe un site fantomă găsit pe Facebook. Polițiștii au întocmit dosar penal, dar mai mult ca sigur suceveanul nu-și va mai recupera niciodată banii. Autor

TAROM deschide cerul copiilor, de 1 iunie: bilete gratuite și acces în cabina de pilotaj

Adevarul acum 2 ore
TAROM organizează pe 1 iunie „Ziua Porților Deschise”. Micuții pot vizita o aeronavă și vor avea acces inclusiv în cabina de pilotaj. Tot atunci, părinții pot cumpăra bilete de avion gratuite pentru copiii cu vârsta de până la 11 ani.

Ştefan Birtalan va fi înmormântat miercuri

News.ro acum 4 ore
Fostul mare handbalist Ştefan Birtalan, care a decedat luni dimineaţă la vârsta de 75 de ani, va fi înmormântat miercuri, a anunţat clubul din Bulevardul Ghencea.

UPDATE - Dolj: Fetiţă de doi ani şi jumătate, căutată de poliţişti după ce a dispărut din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii/ Micuţa, căutată de peste o sută de persoane/ Este folosit şi un elicopter SMURD - VIDEO

News.ro acum o ora
O fetiţă în vârstă de doi ani şi jumătate este căutată de poliţiştii din Dolj după ce a dispărut, luni, în jurul prânzului, din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii. Micuţa este căutată de peste o sută de persoane, fiind folosit şi un eli

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

18°
lun.

10°/18°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

18°
lun.

12°/18°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

11°/21°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

21°
lun.

14°/25°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°