Camera Deputaţilor va achiziţiona 50 de autoturisme noi, în urma unei licitaţii publice, pentru membrii Biroului permanent, preşedinţii comisiilor de specialitate şi liderii de grup. Explicaţia logică vine din nevoia de a înlocui maşinile vechi de 12 ani, cu sute de mii de kilometri la bord, care înghit sume foarte mari de bani când vine vorba de întreţinere şi reparaţii. Cu toate că bugetul Camerei a fost tăiat la prima rectificare bugetară aprobată de Guvern, deputaţii nu vor primi orice fel de maşină. Lista cu specificaţiile tehnice, făcută publică în caietul de sarcini, arată că pentru deputaţi se cer maşini 4x4, cu dotări foarte bine stabilite, astfel că singura maşină care s-ar încadra în caracteristicile respective şi în preţul acceptat de deputaţi, maxim 18.000 de euro cu TVA inclus, este Dacia Duster.
"În şedinţa Biroului Permanent am discutat despre cumpărarea unor maşini autotohtone ca formă de respect pentru propria naţie", recunoaşte secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.
În prezent, deputaţii conduc maşini înmatriculate în 2001, care, potrivit datelor furnizate de secretarul general adjunct al Camerei Deputaţilor, George Ionuţ Dumitrică, au între 500.000 şi 700.000 de kilometri la bord. Reprezentanţii Camerei se plâng că pentru acestea costurile de reparaţii şi întreţinere sunt ridicate, iar piesele de schimb nu se mai găsesc, de unde a venit şi soluţia achiziţionării de noi maşini mai rezistente. "Cu banii pe care îi dăm pe reparaţiile maşinilor vechi într-un an aproape cumperi o maşină nouă", argumentează Dumitrică. "Le înlocuim pe cele vechi şi deteriorate, gen Nubira, nu cumpărăm fără rost", explică şi secretarul general al Camerei Deputaţilor, Cristian Panciu, contactat de gândul.
De ce maşini 4x4
Deputaţii nu explică de ce vor ca maşinile să fie cu tracţiune integrală, dar precizează că de lista cu spec