Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bautura isi arata muschii

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 12 august 2002 ·

Cele mai multe conflicte sint generate de consumul de alcool. "Cocosii" se intrec in a-si sparge capetele cu parul, cu halbele de bere sau infig cutitul in adversari La sfirsitul saptaminii, tot mai multe persoane cad victime ale violentei, pe fondul consumului de alcool. Fie ca se duc la nunti, la discoteca sau, pur si simplu, stau linistiti la o bere, multi romascani ajung in Triajul sectiei de Chirurgie cu traumatisme cranio-cerebrale, contuzii sau plagi taiate sau injunghiate, in urma agresiunilor. Ceea ce este ingrijorator si ar trebui sa fie un real semnal de alarma pentru autoritati este faptul ca majoritatea agresiunilor se petrec in urma consumului exagerat de alcool. Numai duminica noaptea, in decurs de citeva ore, trei persoane au fost aduse in stare de ebrietate la spital, cu diferite traumatisme, de pe urma unor agresiuni. Nuntas batut cu parul In noaptea de duminica spre luni, Iosif Andries, de 48 de ani, din Buruienesti, se intorcea de la o nunta. "La un moment dat, m-am intilnit cu Benone Martinas, cu care m-am luat la cearta. Nu stiu care a fost motivul, dar el a scos un cutit si m-a amenintat. Tot ce imi mai aduc aminte e ca m-am trezit intr-o balta de singe, linga un telefon public. Nu stiu cu ce m-a lovit, dar cred ca era un par. Nu stiu nici de ce m-a batut. O sa-l dau in judecata", a spus Iosif Andries. In urma acestui incident, barbatul a fos internat, in stare de ebrietate, cu traumatism cranio-cerebral acut deschis si va necesita citeva zile de spitalizare. Ciobani scandalagii Duminica seara, in jurul orei 19,30, un barbat a ajuns pe patul spitalului in urma unui accident stupid petrecut intr-un bar din comuna Bira. Cornel Hoamea, de 30 de ani, din Bira, spune ca in ziua respectiva se afla intr-un bar din sat, la o bere. La o masa vecina stateau doi ciobani care, din cite spune Cornel Hoamea, se imbatasera. La un moment dat, cei doi au incepu

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cannes 2024 - „Anora”, de Sean Baker, care spune povestea de dragoste dintre o dansatoare la bară din New York şi fiul unui oligarh, a câştigat trofeul Palme d'Or/ VIDEO

News.ro acum 39 minute
„Anora”, regizat de Sean Baker, a câştigat, sâmbătă, trofeul Palme d'Or la cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, care a avut loc între 14 şi 25 mai. Acesta este primul Palme d'Or american de la „Tree of Life”, de Terrence Malick,

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Schiphol din Amsterdam cu câteva ore înainte de show-ul de la Co-op Live din Manchester. Ea este suspectată de posesie de droguri uşoare

News.ro acum 52 minute
Cântăreaţa americană Nicki Minaj a fost arestată pe un aeroport din Olanda cu câteva ore înainte de a susţine un concert la Co-op Live din Manchester, relatează skynews.com. Ea a fost reţinută pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, fiind suspectată d

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 4 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 3 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 4 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Consiliul Concurenței va lansa o variantă simplificată a aplicației Monitorul Prețurilor. Ce va conține aceasta

Wall-Street.ro acum 5 ore
Consiliul Concurenţei va lansa curând o variantă simplificată a Monitorului preţurilor, care va conţine doar produsele de bază ale căror preţuri au fost plafonate de Guvern, a declarat, sâmbătă, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţo

Vremea

București
acum

20°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

14°
sâm.

14°/18°
dum.

15°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

17°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°