27 februarie 1987 - Poetul soldat cu cititor general
Ne telefonează doctorul Apostol Turbatu, care ne spune, cu glas stins, că i-a murit mama. Prin acelaşi telefon al comunicării noastre cu lumea (prieteni foarte mulţi nu mai avem), Costică Preda, poet oltean luat, de câtva timp, în armată, ne transmite că, la rugămintea lui A.P., generalul Roşu de la Craiova i-a aprobat o permisie şi l-a dus cu maşina lui, l-a protejat şi l-a hrănit ca pe un prinţ, după ce soldatul poet i-a oferit o carte „Locuri comune”, pe care A.P. a scris o dedicaţie.
Obsesia
Încercăm să scriem un cântec nou. În mod paradoxal, eu am avut iniţiativa. Dar tata nu este în cea mai bună stare sufletească, după şedinţa de azi, de la „Contemporanul”.
Îl rog să găsească ceva, o obsesie poetică, din care să iasă textul, dar îmi răspunde: „N-am cum să găsesc eu obsesia. Dacă e, mă găseşte ea pe mine”.
Începe o poezie, dar primul vers („Doamne, ce dor mi-e de blândele şopote”) nu-i place. O lăsăm pe mai târziu, pentru că A.P nu suportă să nu fie inspirat sută la sută, să nu-i iasă din prima versurile, aşa cum şi-a scris, de fapt, întreaga literatură.
Goanga
Un poet stătea pe o canapea, cu femeia lui lângă el, care-l mângâia pe piept şi, încet-încet, îşi ducea mâna spre organele sensibile. Când mâna a alunecat, de-a dreptul sub burtă, femeia a început să zâmbească şi, continuând deplasarea degetelor, ca în jocurile de copii, a spus:
„Vine goanga din pădure...”.
Poetul a întrerupt-o:
„... şi-ntâlneşte lucruri dure”.
28 februarie 1987 - O poezie pentru o permisie
1987 nu e an bisect, ca să ne pregătim să-i urăm „la mulţi ani” lui Marin Sorescu, dar tot în atmosferă scriitoricească trăim ultima zi calendaristică de iarnă. Mai întâi, vine la noi poetul Constantin Preda, de la Craiova, care e în permisie. Are o idee atât d
