Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Acum, cei mai buni platesc mult mai mult decit cei mai rai“. Interviu cu Moshe IDEL

Publicat in Observator Cultural, joi 28 septembrie 2006 ·

Ce lucrare ati prezentat in cadrul Congresului European de Istorie a Religiilor?

Titlul si continutul conferintei mele la Ateneu au fost publicate in Idei in Dialog, in numarul din septembrie; titlul era De la implinirea poruncilor la experienta in mistica iudaica.

Cum arata comunitatea istoricilor religiilor? in ce masura un dialog real intre istoricii religiilor, la nivel stiintific, ar putea fi transpus intr-o realitate politica? Altfel spus, toleranta religioasa a Congresului ar putea fi urmata de tole-ranta umana intre diverse religii contemporane?

Comunitatea istoricilor religiilor este ca orice comunitate academica: are partile ei amicale si deschise si are partile mai competitive. in orice caz, relatiile dintre noi sint incomparabil mai bune decit relatiile dintre religiile respective pe care le studiem. Nu cred ca putem transpune relatiile personale academice in relatii interreligioase, care au un cadru foarte diferit.

Ati vorbit, in cartea Ceea ce ne uneste, de o anumita frustrare care se manifesta la nivelul reprezentantilor Islamului, in fata democratiei occidentale, care produce bogatie. Credeti ca Islamul s-ar putea „moderniza“ sau aceasta „modernizare“ are un semn contrar? De ce s-a abandonat filonul pasnic al Islamismului in favoarea unui razboi religios total impotriva civilizatiei occidentale?

Din punctul meu de vedere, educatia occidentala, care este mai democratica si mai dezvoltata – in special in domeniul stiintific – precum si spatiul neutru din punct de vedere religios au creat optiuni mult mai bune pentru o dezvoltare a indivizilor si a societatii, care produce o viata economica mult mai buna decit in tarile dominate de Islam.

- Am cumparat o multime de carti, toate fascinante

V-ati cumparat, din nou, asa cum faceti de fiecare data cind ajungeti la Bucuresti, o val

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Își aminteşte tot ce s-a întâmplat”. Primele cuvinte ale lui Robert Fico către președintele ales Pellegrini, după atac

HotNews acum 55 minute
Premierul slovac Robert Fico îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, informează vineri EFE, citată de Agerpres. Premier

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum 58 minute
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Premierul Ciolacu: „Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului vom avea o inflaţie sub 5%”. Isărescu: Conduita politicii fiscale constituie o sursă majoră de riscuri la adresainflației

HotNews acum 16 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia era de peste 10%, iar pe finalul ac

Rafila anunță că spitalele din România vor trata copii palestinieni răniți în Fâșia Gaza VIDEO

Ziare.com acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, 17 mai, că spitatele din România se pregătesc pentru a primi în grijă copii palestinieni raniți în războiul din Fâșia Gaza. Micuții vor sosi în țară prin Mecanismul de Protecţie European, iar

BREAKING | Antena 1 dă în judecată PRO TV, împreună cu Chefii Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu

Cancan acum o ora
Continuă scandalul între Antena 1 și cei trei chefi, însă acum este vizat și postul de televiziune la care au plecat Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu. Antena Group a dat în judecată atât jurații MasterChef, cât și Pro TV-ul. Va

Antrenorul Fatih Terim pleacă de la Panathinaikos, după ce a fost învins categoric de Răzvan Lucescu

HotNews acum o ora
Panathinaikos s-a aflat în lupta pentru titlu până aproape de finalul sezonului, dar a pierdut trei meciuri la rând și antrenorul Fatih Terim a luat decizia de a părăsi gruparea din campionatul Greciei. Fatih TerimFoto: Giannis Papanikos / Zuma Pres

Băiat de 14 ani, cercetat pentru viol și pornografie infantilă. Victima are 13 ani

Press Alert acum o ora
< p> Un minor de 14 ani este cercetat de polițiștii și procurorii din Hunedoara după ce ar fi violat o victimă xde 13 ani. Acesta ar fi filmat cu telefonul mobil și a arătat ulterior imaginile și altor persoane. Polițiștii Serviciului de Combatere a

Provocare FATALĂ: Un adolescent de 14 ani a murit după ce a mâncat un chips ultra picant / Ce arată autopsia

Gandul acum 30 minute
Un adolescent în vârstă de 14 ani din America a murit, după ce a participat la o provocare controversată care consta în a mânca un chips extrem de picant. Americanul a murit după ce a participat la provocarea „One Chip Challenge” pe rețelele de soci

Consiliul Europei adoptă primul tratat internațional privind inteligența artificială

Ziua Constanta acum 17 minute
Consiliul Europei a adoptat vineri primul tratat internaţional obligatoriu din punct de vedere juridic menit să asigure respectarea drepturilor omului, a statului de drept şi a standardelor juridice privind democraţia în utilizarea sistemelor de int

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°