Circa o treime din cele 1.650 de joburi puse la bătaie la târgul de cariere "Angajatori de Top" vor fi ocupate în urma evenimentului, estimează organizatorii. Târgul s-a desfăşurat ieri şi astăzi, la Sala Palatului din Bucureşti. Sursa: EVZ
Peste 16.000 de tineri profesionişti, studenţi în ultimul an de facultate şi absolvenţi au vizitat cea de-a noua ediţie a târgului.
"Estimarea noastră iniţială că, în cele două zile cât va fi deschis, respectiv vineri şi sâmbătă, la târg vor ajunge aproximativ 12.000 de vizitatori, a fost depăşită. Apreciem că am avut peste 16.000 de vizitatori", a declarat Larisa Şerban, project manager la Catalyst Solutions, compania care a organizat evenimentul, citată de Agerpres.
Candidați nepregătiți
Organizatorii spun că mulţi dintre tinerii care doreau să-şi găsească un job au venit nepregătiţi la târg.
Potrivit Larisei Şerban, o parte dintre cei care au venit să-şi depună CV-ul nu cunoşteau suficient de bine profilul companiilor participante şi nici posturile oferite, deşi aceste informaţii erau afişate pe site-ul târgului. Tot acolo tinerii puteau găsi recomandări ale firmelor pentru candidaţi.
Următoarea ediție, în 2011
La rândul său, Dragoş Gheban, director de dezvoltare Catalyst, a spus că tinerii nu sunt suficient de bine educaţi în legătură cu construirea unei cariere. El a afirmat că mulţi dintre ei şi-au depus la standurile firmelor CV-uri "goale", care conţin doar informaţii informaţii privind studiile liceale şi universitare.
Angajatorii nu caută neapărat experienţă. Ei vor să vadă dacă respectivul candidat are un interes dovedit pentru un anume domeniu, că sunt pasionaţi de acesta", a precizat Dragoş Gheban.
Următoarea ediţie a târgului de carieră "Angajatori de Top" va fi organizată în primăvara anului viitor.
Citiți și:
Tinerii s-au îmbulzit la târgul de joburi
Consi