Lăcătuş a revenit la Firenze după 18 ani, de data aceasta ca antrenor, faţă de sezonul 1990/1991, când „Fiara” a evoluat ca jucător în 21 de tricouri ale Fiorentinei. A venit la Florenţa cu dorinţa să ia puncte, pentru că si-tuaţia din clasament după înfrângerea de la Bucureşti cu Bayern nu este deloc roză. Inamicului numărul unu, Adrian Mutu, i-a fost pus paznic Ogăraru. În echipa de start, Lăcătuş l-a preferat pe Bogdan Stancu vârf împins, iar Mirel Rădoi a ţinut neapărat să intre în teren, pe propria răspundere. Şi bine că a făcut-o, pentru că a fost unul dintre pionii principali ai remizei albe, ce putea fi chiar victorie. Punctul forte a fost defensiva, unde cuplul de fundaşi centrali Dorin Goian – Sorin Ghionea a făcut minuni. În atac, Semedo l-a ridiculizat în mai multe rânduri pe Jorgensen, care a şi fost schimbat la pauză. A avut trei posibilităţi de a înscrie, pe care le-a ratat. Fiorentinii nu au avut acelaşi şanse de a marca decât în două rânduri, când Zapata (în ziua în care a împlinit 30 de ani) a fost la post.

Steliştii încep curajoşi partida. În min. 8 Semedo scapă pe flancul stâng, trece de Jogensen (căruia îi face viaţă grea) şi preferă pasa spre Moreno, în locul şutului ce putea fi letal. Moreno însă este găsit pe picior greşit şi nu ajunge la balon. În minutul următor Mutu scapă şi din 14 m şutează mult peste poartă. Zapata se remarcă în min. 11, când îl blochează pe Gilardino. Steliştii se închid bine în apărare şi au acţiuni periculoase prin Semedo în minutul 16, când din 14 m trimite peste poartă, şi în min. 27, prin Semedo şi Bănel, ultimul şutând în blocajul gazdelor. Cea mai mare ocazie a primei reprize este ratată de Semedo în min. 35. Acesta primeşte în cross un balon de la Lovin, trece de Jorgensen şi din 12 m lateral şutează în plasa exterioară.

Încurajaţi de evoluţia din prima repriză, cunoscând slăbiciunile italienilor, ste