Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iepurele îşi face loc la masa de Paşte

Publicat in Adevarul, luni 18 aprilie 2011 · ·

Din cauza preţului mare la carnea de miel, unii băimăreni au decis să pună în acest an pe masa de Paşte iepure. Kilogramul de miel viu se vinde cu preţuri între 9 şi 12 lei, iar cel de iepure costă între 5 şi 8 lei.

Preţurile mari la carnea de miel vândută în acest an în târgurile din Maramureş împart oamenii în două categorii: cei care rămân fideli tradiţiei şi sunt dispuşi să scoată mai mulţi bani din buzunar pentru un miel şi cei care sunt decişi să cheltuiască mai puţin şi să mănânce mai sănătos, optând pentru carnea de iepure.

De doi ani a renunţat la tradiţie

Ştefan Hitter, un băimărean de 62 de ani, a decis în urmă cu doi ani să renunţe la tradiţie în favoarea sănătăţii. „Nu aveam voie să consum carne de miel şi de comun acord cu familia am optat pentru iepure. Ne-a plăcut foarte mult şi am decis ca şi în acest an să punem tot iepure pe masă. Plus că facem o economie însemnată la bugetul familiei“, a spus băimăreanul. „Pentru un iepure de aproximativ cinci kilograme am plătit 40 de lei. Pentru aceeaşi cantitate de miel aş fi plătit 60 de lei, aproape de două ori preţul“, a mai adăugat acesta.

Încurajat de prietenii şi rudele venite în vizită, Ştefan Hitter se gândeşte ca de la anul să-şi pună pe picioare crescătoria lui de iepuri din care să „furnizeze“ şi apropiaţilor iepuri pentru masa de Paşte. „La cât e de bun şi în câte feluri se poate prepara ne gândim să înlocuim chiar şi porcul de Crăciun sau măcar o parte din el“, a spus bărbatul.

Preţurile din târg

În acest an, preţul mieilor vii în târgurile din Maramureş este cuprins între 9 şi 12 lei kilogramul, iar pentru cei care preferă să cumpere carnea la carcasă kilogramul de miel va costa între 20 şi 25 de lei. Cei care şi-au scos la vânzare iepurii cer pentru un kilogram de animal viu între 5 şi 8 lei. „Cu 50 de lei vindem un iepure de şapte kilograme

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 7 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Taiwanul a detectat 26 de avioane chineze în jurul insulei

Ziare.com acum 29 minute
Taiwanul a anunţat vineri, 3 mai, că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP. Aceste activităţi au avut loc cu câteva săptămâni înainte de învestirea, pe 20 mai, a noului preşedinte al Tai

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 51 minute
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum o ora
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 9 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 10 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 11 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°