Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casa Sofian, distrusă

Publicat in Adevarul, miercuri 11 martie 2009 ·

Imobilul a fost încredinţat în 2003 Mitropoliei Moldovei. Clădirea veche de un secol arată ca după bombardament. Mitropolia a dat bani doar pentru organizarea şantierului. Casa Sofian, monument de arhitectură laică, a fost construită în secolul al XIX-lea în stil secession, prin eforturile ctitorilor Nicolae şi Ruxandra Sofian, doi mari filantropi ai vremii. Altă dată, locul în care aveau loc seratele şi petrecerile date de boierii oraşului, astăzi Casa Sofian, se transformă uşor-uşor într-un morman de ruine. Geamuri sparte, trepte rupte, uşi baricadate cu scânduri bătute în cuie şi cu lacăt ruginit, tencuiala căzută. Acesta este tabloul sinistru al Casei Sofian în anul 2009. „Încă nu se lucrează la Casa Sofian. În decembrie anul trecut s-au alocat aproximativ 800 milioane lei de la Ministerul Culturii, însă nu s-au făcut decât nişte decopertări, protejări ale acoperişului şi organizare de şantier. Nu ştiu cam de ce sumă este vorba pentru ca lucrările măcar să înceapă. Constructorii de la Restaco Suceava aşteaptă banii", a precizat Lucian Leonte, protopopul judeţului Botoşani. Autorităţile locale susţin că nu pot face nimic pentru a ajuta acest monument să supravieţuiască. „Casa Sofian este de şase ani în grija Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi dacă există vreun proiect de investiţie ei ştiu asta. Ştiu din discuţiile cu Înalt Prea Sfinţia Sa Teofan că există un proiect în execuţie. Dacă acest monument ar fi fost în grija noastră, a Consiliului Judeţean, de mult ar fi fost un proiect prin care să reabilităm casa cu finanţare externă", a declarat Mihai Ţâbuleac, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani. "Trec mereu pe aici şi mi se rupe inima când văd că pe zi ce trece casa arată tot mai rău", a spus Mariana S., pensionară

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum o ora
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 34 minute
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 49 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum o ora
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 4 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°