Stimulaţi de primirea pe care mulţimea din Iaşi i-a făcut-o de dimineaţă, lui Traian Băsescu, cei doi lideri ai partidelor de opoziţie, Victor Ponta şi Crin Antonescu, au organizat o conferinţă de presă fulger, în care au anunţat că sunt gata să se unească pentru o nouă construcţie politică înscrisă la tribunal. Ea va fi ghidată după "principiul paritar" în desemnarea funcţiilor de conducere şi va fi bazată pe un program economic "realist". Crin Antonescu nu a explicat nici de această dată dacă prin aceasta se înţelege că liberalii renunţă la cota unică. Preşedintele PNL a menţionat doar că el n-a spus niciodată că va renunţa la cota unică, ceea ce nu înseamnă că se va "crampona" de acest subiect.
· "Nimeni dintre noi nu este atât de analfabet politic şi atât de iresponsabil, astfel încât amestece mere cu pere şi să negocieze o măsură economică pentru raporturi politice pe liste", a spus Antonescu.
Antonescu a susţinut că declaraţiile sale în care vorbea despre faptul că PNL nu se va crampona de cota unică au fost "răstălmăcite".
· "Am spus că, în materie de cotă unică sau de impozit progresiv, nimeni dintre noi nu se va crampona de una sau de alta ca de o lozincă electorală. Pur şi simplu, împreună vom elabora un program economic, care să răspundă nevoilor economiei, şi prin mijloace economice nu se face justiţie socială, dar cu o economie care merge se pot aloca sume care să asigure echilibrele sociale. Aşa încât nu este vorba despre a negocia - şi n-am negociat nicio secundă eu cu domnul Victor Ponta sau cu altcineva - cota unică. Ar fi prea puţin. Noi avem de construit un întreg program economic".
Când bate ceasul unirii
De altfel, Crin Antonescu a fost primul care a anunţat că atmosfera de la Iaşi l-a convins că bate ceasul unirii politice. "Aici, în acest loc special al culturii şi istoriei românilor, suntem decişi să purcede