Senatul american a început la 3 noiembrie examinarea unui proiect de lege, referitor la gazele cu efect de seră. Abordarea unui asemenea document de către Congres poate fi considerată o victorie a lui Barack Obama, titrează publicaţia Le Point. Noul guvern american a abordat cu multă determinare subiectul încălzirii climatice în Statele Unite, una din ţările cele mai poluatoare din lume. Obiectivul lui Barack Obama este ambiţios: reducerea cu 20% a gazelor cu efect de seră până în anul 2020. Aceasta este o primă etapă, programul său electoral preconizând o reducere de 80% până în 2050.
Potrivit Le Point , ecologizarea Statelor Unite trece şi prin modernizarea reţelei electrice naţionale, în care s-au realizat investiţii de 3,4 miliarde de dolari, care vizează aplicarea energiilor regenerabile. Salvarea industriei automobile americane, devastată de criză, este o ocazie pentru a-i stimula pe marii constructori să producă vehicule mai mici, cu un consum mai redus de carburanţi.
Citiţi şi:
Barroso: Este "puţin probabil" să se ajungă la un acord complet pe mediu la CopenhagaVIDEO Preţul bogăţiei: o planetă distrusăSummitul SUA - UE, găzduit de Casa Albă
Barack Obama speră că se vor economisi 1,8 miliarde de barili de petrol în SUA - echivalentul a 194 de centrale pe cărbune - reducând astfel emisiile de gaze cu efect de seră cu 900 milioane de tone.
Pentru prima dată în istorie, am pus la punct o politică vizând atât ameliorarea consumului la litru, cât şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră pe teritoriul Statelor Unite, afirma preşedintele american.
Intenţiile preşedintelui riscă totuşi să nu facă faţă realităţilor din Statele Unite. Dezbaterile se anunţă lungi, votul final nu este aşteptat mai devreme de primele luni ale anului 2010, iar adoptarea textului de