Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul va acciza şi vehiculele şi motoarele de peste 100 CP destinate iahturilor

Publicat in Gandul, miercuri 28 august 2013 ·

Guvernul va introduce, din luna septembrie, accize şi pentru vehicule şi motoare cu capacitate peste 100 cai putere cu care sunt dotate iahturile, alte nave şi ambarcaţiunile de agrement, în categoria plătitorilor de accize fiind introduse şi persoanele fizice.

Decizia a fost luată prin ordonanţă aprobată în şedinţa de marţi.

Astfel, ordonanţa prevede introducerea motoarelor cu capacitate de peste 100 CP destinate iahturilor şi altor nave şi ambarcaţiuni pentru agrement în sfera de aplicare a accizelor nearmonizate, având în vedere faptul că motoarele navelor nu sunt întotdeauna integrate ambarcaţiunilor.

"Este prevăzută introducerea persoanelor fizice în categoria plătitorilor de accize în cazul vehiculelor şi a motoarelor cu capacitate de peste 100 cai putere destinate iahturilor şi altor nave şi ambarcaţiuni pentru agrement", se arată într-un comunicat al Executivului.

Guvernul a adoptat, la finalul lunii iulie, o ordonanţă prin care accizele la alcool vor creşte de la 1 septembrie, când vor fi introduse şi accize pentru bunuri de lux, precum maşini cu motor peste 3.000 cmc, bijuterii, obiecte din aur, iahturi, ceasuri de lux şi anumite tipuri de armament, utilizate de persoane fizice, veniturile suplimentare din aceste accize fiind estimate la 300 milioane lei pentru anul curent. Măsura a fost introdusă pentru a compensa impactul negativ al reducerii TVA la pâine la 9%, calculat la 100 milioane de lei.

Persoanele fizice care efectuează achiziţii intracomunitare de iahturi şi alte nave şi ambarcaţiuni cu sau fără motor pentru agrement, maşini de peste 3.000 cmc şi motoare de peste 100 CP destinate iahturilor şi ambarcaţiunilor pentru agrement vor depune o declaraţie de accize la autoritatea competentă până la data prevăzută pentru plata acestor accize, numai atunci când datorează accize. Modelul declaraţiei se reglementează prin

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum o ora
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 2 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 2 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 2 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 3 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 4 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°