Cătălin Predoiu este unul dintre cel mai bine văzuţi politicieni români la Bruxelles, el fiind responsabil în Guvernul Boc de portofoliul justiţiei, la care România a avut cele mai mari probleme de la aderarea la Uniunea Europeană încoace.
"Este foarte ambiţios, se pliază perfect în sistem şi va face carieră în politică." Acestea au fost cuvintele cu care a fost descris acum câţiva ani Cătălin Predoiu, atunci când el a intrat în politică din postura de indepedent în Guvernul Tăriceanu.
El face parte dintr-o generaţie de avocaţi de business, care acum au între 38 şi 43 de ani şi care şi-au făcut ucenicia acum un deceniu pe lângă Gheorghe Muşat, Ion Nestor, Ernest Popovici sau Cătălin Zamfirescu. Din această generaţie fac parte Florentin Ţuca şi Gabriel Zbârcea de la Ţuca Zbârcea şi Asociaţii, firma de avocatură numărul unu în piaţă în acest moment, Florian Niţu de la Popovici & Niţu, Ioana Racoţi, Adrian Bulboacă, Doru Boştină, Daniel Voicu şi Mugur Filipescu, Francisc Peli şi Cristina Filip, Costin Tărăcilă etc.
Odată cu creşterea economică susţinută, începută din anul 2000 şi cu intrarea investitorilor străini, aceşti avocaţi tineri au avut de lucru şi au prins putere astfel încât o parte dintre ei au părăsit firmele şi avocaţii care i-au lansat şi şi-au înfiinţat propriile cabinete, reuşind chiar să îşi întreacă mentorii.
Ei au devenit milionari în dolari/euro foarte rapid, reuşind astfel să îşi creeze confortul financiar de care aveau nevoie. O parte dintre ei au intrat în contact cu mediul politic, întâi ca avocaţi în procesele de privatizare, fie de partea statului, fie de partea investitorilor.
Deşi au avut contacte şi relaţii la cel mai înalt nivel, foarte puţini au avut curajul să treacă mai departe în politică, preferând să stea în spate, iar afacerile să meargă înainte.
A riscat făcând pasul în politică, d