Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romania, locul 14 in Europa la productia de automobile

Publicat in HotNews, joi 24 aprilie 2008 ·

Cu cele circa 240.000 de automobile produse anul trecut, Romania ocupa locul 14 in Europa, la departare de alte tari din centrul continentului, precum Cehia, Polonia si Slovacia, care sunt in top 10, conform datelor Organizatiei internationale a Constructorilor de Automobile. Venirea Ford si extinderea productiei Dacia ar putea in trei ani sa ne duca mai aproape de primii zece.

Germania a fost de departe cel mai mare producator de automobile, cu 6,2 milioane unitati, dintre care jumatate de milion au fost vehicule comerciale. La mare distanta s-a situat Franta cu trei milioane, urmata de Spania cu 2,9 milioane. Locurile patru si cinci au fost ocupate de Marea Britanie si Rusia.

Comparativ cu unele tari din regiune, Romania nu sta foarte bine. In Cehia s-au produs de circa patru ori mai multe vehicule decat la noi, iar Polonia de trei ori. Ungaria ne-a depasit cu circa 50.000 de unitati, iar Ucraina cu peste 150.000.

Per total, anul trecut pe plan mondial s-au construit 73,1 milioane automobile, dintre care 20 de milioane au fost vehicule comerciale. Japonia a fost cel mai mare producator mondial, cu 11,6 milioane vehicule, urmata de SUA, cu peste 10,8 milioane.

Romania ar putea ajunge dupa 2010 sa produca peste 650.000 de automobile anual, datorita venirii Ford la Craiova, unde productia ar trebui sa ajunga la 300.000 de masini. In plus, si Dacia creste capacitatea de productie, la 350.000 de masini in acest an. Sefii companiei declarau ca la anul s-ar putea ajunge la o productie de circa 400.000 de masini la Mioveni.

Anul trecut in tara s-au produs circa 234.000 de autoturisme si 8.000 de vehicule comerciale. Dacia a produs 118.000 de masini Logan berlina, 98.000 MCV si 7.500 Logan VAN, iar Daewoo a produs circa 18.000 de masini Matiz si cate 500 Cielo si Nubira.

In clasament Romania sta mai bine deca

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 3 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Un oficial român, despre armata obligatorie: „Exclus aşa ceva! Am făcut un an şi patru luni. A fost cam lungă”

Ziare.com acum 2 ore
Marcel Ciolacu, premierul României exclude reintroducerea stagiului militar obligatoriu. El spune că acele vremuri s-au dus și că România are nevoie de o armată de profesioniști. Ciolacu a mai dezvăluit că a făcut armată 1 an și 4 luni și că i s-a p

Marcel Ciolacu, întrebat dacă va candida la prezidențiale: „Haideţi să vedem după data de 9 iunie”. Președintele PSD spune că „e ferm convins” că Geoană candidează

HotNews acum 2 ore
Rezultatele alegerilor locale și europarlamentare vor fi hotărâtoare în decizia de a a candida la alegerile prezidențiale, a indicat sâmbătă Marcel Ciolacu într-o emisiune la PrimaTV. În schimb, el spune că este „ferm convins” că Mircea Geoană va ca

Marcel Ciolacu dezvăluie când se va putea circula pe cea mai așteptată AUTOSTRADĂ din România

Gandul acum 52 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că segmentul Buzău – Focșani va fi prima parte a Autostrăzii Moldovei care se va deschide pentru trafic. El a adăugat că în cursul acestui an, vor fi finalizați 147 de kilometri din această autostradă. Marcel Ciol

Costel Alexe, după „gluma” despre moldoveni făcută de Marcel Ciolacu: Este un derapaj grav

HotNews acum 3 ore
​Costel Alexe (PNL), șeful Consiliului Județean Iași, care candidează pentru al doilea mandat, a declarată că „gluma” făcută premierul Marcel Ciolacu despre Moldova reprezintă „nepăsarea” față de regiunea din estul României de care PSD a dat dovadă

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Canotaj: Medalie de argint pentru România la Europenele de la Szeged

News.ro acum 36 minute
Echipajul de patru rame feminin format din Mădălina Bereş, Maria Lehaci, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatele Europene de la Szeged. Româncele au fost cronometrate cu timpul 06:55.47. Pe prima treaptă

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 2 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Vremea

București
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

18°
sâm.

11°/18°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°