La întâlnirea din deschiderea Forumului „România Jună", care se desfăşoară la Institutul Bancar Român, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, observa, printre altele, că „România trece prin noi transformări. Ştim cu toţii că există cicluri lungi în viaţa socială, care vin din comportamentul uman, acum optimist, mâine pesimist". Dl Isărescu vine, în mod surprinzător, cu o meditaţie de filosofia istoriei, propunând o înţelegere personală a câtorva idei circulate de mai mult timp în cărţile experţilor.
Ideea ciclicităţii din viaţa socială pare să fie inspirată de viziunea filosofului napolitan din sec. al XVIII-lea, Giambattista Vico, după care civilizaţiile umane parcurg, de-a lungul istoriei, cicluri asemănătoare vieţii umane: se nasc, cresc, se dezvoltă, îşi ating apogeul, intră în declin şi, în cele din urmă, mor. Toate, la rândul lor, sunt înlocuite de o altă civilizaţie, a cărei dezoltare trece prin aceleaşi faze. Tot Vico vorbea, în legătură cu această dinamică, de „corsi e ricorsi" (evoluţii şi reveniri), opunând această circularitate a proceselor istorice de mare anvergură ideii unui progres istoric liniar. Când Mugur Isărescu vorbeşte, deci despre existenţa unor cicluri de mare anvergură şi durată în viaţa socială, fie că o ştie, fie că nu, el trimite la viziunea despre ciclurile de evenimente autorepetitive din explicaţia filosofului napolitan referitoare la istorie.
Interesant este însă că Isărescu aplică faimoasa teorie - care a cunoscut o mare recunoaştere în sec. al XIX-lea, înregistrând şi prelucrări de anvergură (precum cea a lui Fernand Braudel, în a doua jumătate a sec. al XX-lea referitoare la durata lungă a istoriei) - la predispoziţia insului uman şi, prin extensie, a societăţilor umane. El vorbeşte despre o alternare a optimismului cu pesimismul, ca şi cum starea de normalitate a omului ar presupune cu necesitate o tulburare psihică