Evenimentele ce tocmai se petrec în Libia au determinat tot mai multe voci din presa internaţională să îl compare pe liderul libian, Muammar al-Gaddafi, cu dictatorul român Nicolae Ceauşescu. Şi, totuşi, cum s-au înţeles cei doi lideri autoritari? Răspunsul nu poate fi decât unul singur: exemplar. Stimă şi încredere reciprocă, vânători încheiate tragic, comenzi teroriste la „pachet” pentru „Carlos Şacalul” şi multe altele îi uneau pe cei doi şefi de stat.

Începutul relaţiilor bilaterale la nivel înalt între cele două state a fost unul destul de zbuciumat. În vara anului 1973, maiorul Abdel Salam Jalud, al doilea om de stat din Libia, face o escală în România, întorcându-se de la Moscova. Este primit de Nicolae Ceauşescu cu care va avea o convorbire de peste şase ore. Motivul pentru care convorbirea a durat aşa de mult a fost diferenţa de opinii între cei doi pe tema Israelului. La momentul întâlnirii, România era singura ţară din blocul comunist care mai întreţinea relaţii diplomatice cu statul evreu. Maiorul Jalud venise cu directiva primită de la Gaddafi pentru a încerca să îl convingă pe Ceauşescu să rupă relaţiile cu Israelul, reproşându-i totodată liderului român iniţiativa de a înlesni unele tratative directe de pace arabo-israeliene. Neobţinând nicio concesie din partea lui Nicolae Ceauşescu, Abdel Salam Jalud a omis a-i mai transmite acestuia invitaţia lui Gaddafi de a vizitat Libia.

Declanşarea războiului de Yom Kippur, dintre Israel şi Egipt, din octombrie 1973, şi implicarea tot mai frecventă a României în iniţiativele de pace din regiune, l-au făcut pe colonelul Gaddafi să trimită prin canalele diplomatice arabe o nouă invitaţie adresată lui Ceauşescu de-a vizita Libia. Invitaţia a fost reînnoită cu ocazia vizitei la Tripoli a ministrului Învăţământului din România, Mircea Maliţa.

Nicolae Ceauşescu va vizita în cele din urmă Lib