Constantencele se roaga la Dumnezeu sa se indragosteasca patronii de ele(Foto: )
Se stie prea bine ca Biserica nu este o societate religioasa in care oamenii sunt supusi preotilor. Desigur, Biserica nu este nici o societate de asigurari in care pomelnicul sa reprezinte rata saptamanala sau trimestriala, pe care respectivul „client" o va plati in dobandirea vietii vesnice, sau mai degraba in vederea dobandirii de bunuri materiale, dupa cum vom vedea ca este cazul.
Insa, exista oameni care Il transforma pe Dumnezeu intr-un negociator, detectiv sau agent de asigurari pentru viata de dincolo, sau pentru viata de aici, atata timp cat cererile din pomelnic sunt alarmant de sincere, daca luam in calcul ca Dumnezeu ar trebui sa ne caute pana si de lucru.
Astfel folosit pomelnicul, nu se mai poate vorbi de credinta intr-un Dumnezeu care stie mai bine decat omul ce are nevoie, dar putem vorbi de o noua tranzactie ce s-o fi incheiat intre cele doua parti.
Si uite asa, credinta este denaturata si redusa la o superstitie in care Dumnezeu este obligat sa-l ajute pe om, chiar si cu bani de buzunar daca este posibil, iar supunerea fata de Dumnezeu este deturnata printr-o falsa ascultare a voii lui Dumnezeu care, de fapt, stie mai bine de ce are nevoie omul in primul si in primul rand.
Trebuie precizat ca pomelnicele, cele de vii, pe care le dau oamenii la Sfintele Altare, au o traditie de peste 1700 de ani cand in primele secole crestine pe prescurile ce se duceau preotilor se inscriau si numele celor ce aduceau aceste jertfe pe care si astazi oamenii le aduc. Fara nici un alt fel de precizare.
Si asa, cu timpul s-a trecut la specificarea numelui alaturi de anumite cereri pe hartie.
In acest sens, arhidiaconul Morariu Stefan, de la Cate
