Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mişcarea drepţilor începe cu o pauză de cafea

Publicat in Gandul, duminică 7 aprilie 2013 ·

Pentru că n-au reuşit de unii singuri să treacă ecranul, la lansarea oficială a Mişcării Populare, preşedintele şi-a scos noul val de apropiaţi, în văzul lumii, la cafea. Pentru puţinii răbdatori, atenţi la ospăţurile conjuncturale ale dlui Băsescu, locul în care s-a fotografiat - expediind rapid poza pe Facebook - cu fondatorii noii sale construcţii (a)politice, avea pe vremuri alţi meseni. Pe aceeaşi uşă a ieşit Traian Băsescu, de mână cu Vasile Blaga, tot într-o duminică după-amiză, să îl prezinte lumii drept viitor primar al Capitalei: "Am discutat despre viitorul Bucureştiului, un fost primar general, actualul primar general (pe atunci Adriean Videanu, n.a.), primarul sectorului 3 (pe vremuri Liviu Negoiţă, n. a.) şi viitorul primar, Vasile Blaga".

Azi, dl. Blaga e un FSN-ist care confiscă partidul drepţilor să-l vândă duşmanului liberal, iar preşedintele tot despre viitor vorbeşte, doar că la altă masă: "Sper ca Mişcarea Populară să mă primească. Oricând mă vor chema la dezbateri voi veni", a pozat dl. Băsescu în outsider cu statut de invitat special.

Dacă n-ar fi făcut-o, redescoperindu-şi brusc aerul vesel, probabil mica lansare a dlui Marian Preda ar fi trecut cvasineobservată. Un ceas mai devreme, şapte scaune nu prea comode încadrau pupitrul noii Albă-ca-Zăpada scârbite de politic: trei ocupate de foşti miniştri cât se poate de politici, unul de până mai ieri şeful tineretului PDL, iar alături trei feţe noi. În spate s-a aliniat întregul staff de comunicare al Cotrocenilor, plus fidelul Dorel Onaca, într-o activitate de PR în timpul liber.

Cu tot programul-manifest gândit în detaliu timp de patru luni, de când se plănuieşte la Cotroceni Mişcarea Populară, niciun mesaj al dlui Preda nu a reuşit să răzbată convingător ecranul. A apărut în schimb povestea bunului samaritean care şi-a dăruit sufrageria şi câteva camere ca ONG-ul prezide

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 40 minute
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°