Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, locul 73 în clasamentul "Doing Business" al Băncii Mondiale

Publicat in Romania Libera, marți 29 octombrie 2013 ·

Dacă vrei să faci afaceri du-te în Singapore, Hong Kong sau Noua Zeelandă! Acestea sunt recomandările făcute de Banca Mondială, prin intermediul raportului Doing Business. România ocupă locul 73 în clasamentul general, după Grecia (72), dar înaintea Cehiei (75), Croaţiei (89) şi Rusiei (92). În 2012, ţara noastră se situa cu o poziţie mai sus. Danemarca este primul stat european recomandat pentru demararea afacerilor.

România stă cel mai prost în ceea ce priveşte accesul la electricitate, obţinerea avizelor de construcţie, plata taxelor şi rezolvarea situaţiilor de insolvenţă, dar înregistrează rezultate mai bune în privinţa accesului la credit.

Astfel, ţara noastră ocupă poziţia 174 din 189 de ţări în ceea ce priveşte conectarea la electricitate, pentru care sunt necesare 7 proceduri, 223 de zile şi un cost echivalent cu 534% din venitul mediu pe locuitor.

Citeşte şi: Fostul şef al Băncii Mondiale, Robert Zoellick, preşedinte al consilierilor Goldman Sachs

În zona taxelor, firmele din România au cel mai mare număr de plăţi din UE, respectiv 39 pe an, şi au nevoie de 200 de ore pentru a se achita de aceste obligaţii, cu o rată totală de taxare de 42,9% din profit.

Faţă de anul trecut, ţara noastră a îmbunătăţit mai multe aspecte, în ceea ce priveşte procesul de înfiinţare a unei firme, plata taxelor şi respectarea condiţiilor contractuale.

“La începerea unei afaceri România se află pe locul 60 din 189 de ţări, cu 6 locuri mai sus decât anul trecut. În România este nevoie de 8,5 zile şi de îndeplinirea a 5 proceduri pentru deschiderea unei afaceri. Prin comparaţie, la nivel global este nevoie în medie de 25 de zile şi de îndeplinirea a 7 proceduri. La extreme, în Noua Zeelandă este nevoie de doar o jumătate de zi şi de o procedură, iar în ţări ca Suriname e nevoie ca un antreprenor să aştepte 208 zile pentru înregistrarea

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În România va ajunge un nou val de praf din Sahara. Ce regiuni vor fi afectate

HotNews acum 37 minute
Din nordul Africii vor ajunge în România în seara zilei de marți, dar și miercuri, mase de aer ce aduc și praf saharian, anunță ANM. Ca urmare a ploilor prognozate în România, în următoarele 48 de ore, depunerile de praf vor putea fi observate în ma

O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe

Mediafax acum o ora
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulenţe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport.

Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

Comisia juridică din Camera Deputaţilor, sancţiune maximă pentru Dan Vîlceanu, după ce l-a bătut pe Florin Roman: 50% din salariu timp de 6 luni şi diminuarea timpului de vorbire la doar 10 secunde, în plen, timp de 3 luni

News.ro acum 41 minute
Comisia juridică din Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, la solicitarea Biroului Permanent, o sancţiune maximă pentru deputatul neafiliat Dan Vîlceanu, după ce l-a bătut pe liberalul Florin Roman în plen. Astfel, parlamentarul va avea tăiat 50% din

Adrian Vasile nu mai este antrenorul echipei CSM București

HotNews acum 51 minute
CSM București a anunțat pe site-ul său oficial despărțirea de antrenorul Adrian Vasile. Campioana României la handbal feminin a ratat prezența în Final4-ul EHF Champions League după ce a fost eliminată de Metz. Adrian VasileFoto: CTK / Alamy / Alamy

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Olt: Un bărbat de 59 de ani a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 59 de ani este cercetat de procurorii din judeţul Olt pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Soția președintelui sirian Bashar al-Assad suferă de leucemie

G4Media acum 3 ore
Soția președintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, care se recuperase după un cancer la sân, a fost diagnosticată cu leucemie, a anunțat marți președinția, într-un comunicat de presă, scrie Le Figaro. „După ce a prezentat diverse simptome și semne cl

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 6 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum 4 ore
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Vremea

București
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/27°
Iasi
acum

27°
mar.

11°/27°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°