La inceputuri confunda usa wc-ului cu usa studioului. Era sfios ca o fata mare, luminile rampei il speriau, microfoanele il inhibau - ii era teama sa nu-l curenteze - , iar cand vedea camerele de luat vederi simtea fiori reci pe sira spinarii.

La inceputuri confunda usa wc-ului cu usa studioului. Era sfios ca o fata mare, luminile rampei il speriau, microfoanele il inhibau - ii era teama sa nu-l curenteze - , iar cand vedea camerele de luat vederi simtea fiori reci pe sira spinarii. Spunea prostii cu nemiluita, dar macar era interesant, era in carne si oase, era viu. Se enerva, nu stia sa raspunda la intrebari, se bloca, ii asudau mainile, avea camasa uda in spate, fruntea sa era in permanenta transpirata. Dar asta se intampla in urma cu mai bine de zece ani, la inceputurile televiziunilor si democratiei noastre. Astazi, politicianul roman este de dimineata pana seara in studiourile de televiziune. Se simte ca la el acasa. E calm, stapan pe sine, stie sa se joace cu camera de luat vederi, se uita in ea doar cand e cazul. Daca e nevoie, vine si cu pernuta de acasa, si-o pune sub poponet, sa fie mai inalt, sa dea bine in cadru. Vorbeste detasat, pune la punct moderatorii si, daca e nevoie, cere si "publicitate". Opriti sonorul si priviti-l: fata lui nu spune nimic. Pare un robot care misca automat buzele si pleoapele, fara sa aiba vreo grimasa, fara sa aiba vreo tresarire, fara sa spuna nimic. Seamana unii cu altii de parca sunt trasi la indigo, de parca sunt clonati. Mesteca aceleasi vorbe, aceleasi expresii, aceleasi banalitati, aceleasi nonraspunsuri. Au invatat in toti acesti ani sa se fofileze, sa se imbrace si nu prea, au invatat sa fie smecheri, dar mai ales au invatat sa spuna nimic. Poti sa-i pici cu ceara si n-ar spune altceva in afara de lectia invatata de acasa. Ceea ce nu stiu ei este ca au murit pe dinafara, poate si pe dinauntru, si n