Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Ocnele Mari/Localnicii păzesc cu lanterna saramura , ca să nu le intre în case

Publicat in Adevarul, luni 24 august 2009 ·

În oraşul vâlcen, Ocnele Mari, nivelul saramurii a crescut în lacul nou cu şase centimetrii în 24 de ore, în zona caselor din Cosota. Deocamdată nu se impune evacuarea altor familii din zona inundată.

Citeşte şi:

Negociatorii nu s-au înţeles cu o familie

Nivelul de saramură din lacul nou a început să scadă

Conform măsurătorilor specialiştilor nivelul saramurii era aseară la 266,14 metri în lacul nou. Saramura era deversată din lacul din Câmpul II, unde în 24 de ore, a crescut şi aici, cu 13,50 de centimetri. „Cred că ajunge şi la mine saramura dacă mai creşte nivelul. Bătrânii sunt stresaţi. Au ajuns să stea cu lanterna noapte lângă ei ca să vadă cât mai înaintează saramura. Faci infarct când vezi că saramura înaintează şi autorităţile spun că e totul sub control”, spune Elena Brădeanu, localnică izolată din cauza saramurii. O altă familie, Chiripuş, ale cărei bunuri au fost evacuate din cauza saramurii, locuieşte încă în zonă. Saramura a intrat în grădină. „Avem cameră la tabără, dar nu am plecat din zonă. Unde să stau cu soţul bolnav într-o cămăruţă? Camera e foarte mică, nu intră în ea decât o dormeză. Cât se mai poate stăm aici. Când nu s-o mai putea ne ducem la tabără, până ne fac casa la Căzăneşti. Aproape au ajuns la acoperiş”, povesteşte Maria Chiripuş. Familia a mutat bunurile la adăpostul de la Tabăra Ocniţa. „Încă nu a ajuns saramura în fântână. Mai e apa bună. Nu ne putem plânge că nu avem apă, că ne aduc şi pompierii o cisternă, din trei în trei zile”, spune Maria Chiripuş, în timp ce scoate apă din fântână. De pe 8 august, de când a început să se prăbuşească Câmpul I s-au evacuat, până, ieri, din craterul format 256.520 de metri cubi de saramură. „În zonă se menţine codul roşu, dar nu se impune evacuarea altor persoane sau bunuri”, a declarat Carmen Niţoi, consilierul prefectului. De când a început prăbuşirea, două familii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 37 minute
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Cutremur în Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 25 minute
Seismul cu magnitudinea ml 3,5 a avut loc la ora 2.05, adâncimea de 141.9 km. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focşani, Sfântu-Gheorghe, Buzău, Braşov şi Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Macron avertizează că Europa e în pericol și propune dotar

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum 56 minute
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

Un tribunal ucrainean dispune arestarea preventivă a ministrului demisionar al agriculturii

News.ro acum 29 minute
Un tribunal ucrainean a ordonat vineri ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de terenuri deţinute de stat în valoa

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 43 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 2 ore
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum o ora
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

Ziua Constanta acum o ora
Berbec S-ar putea sa iei legatura cu cineva aflat departe de granitele tarii sau sa te ocupi de detaliile unei calatorii. Amblele variante iti sunt sustinute de astre, asa incat bucura-te de tot ce ti se iveste acum. Pe de alta parte, iti sunt recom

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 2 ore
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

CFR Cluj se apropie la un punct de locul doi, după succesul din deplasare cu Universitatea Craiova

Mediafax acum o ora
Venită după două eşecuri consecutive în Superligă, CFR Cluj s-a impus joi în deplasare la Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a şasea din play off. Bârligea a marcat unicul gol al victoriei cu 1-0. Clujenii sunt acum pe locul 4, cu 34 d

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

6°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°