Elevii din clasele a XI-a şi a XII-a din liceele din ţară vor de la angajatori să le spună care sunt etapele concrete prin care pot să ajungă să aibă succes în carieră după absolvirea facultăţii, acestea fiind cele mai frecvente întrebări întâlnite în cadrul unor seminarii de consiliere în carieră organizate de Samsung în Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara şi Braşov la care au participat aproape 1.400 de tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani.
"Deşi majoritatea tinerilor au participat la un chestionar de evaluare a abilităţilor, ei nu îşi puneau foarte multe probleme în aceasta privinţă. Întrebările lor vizau mai mult modele de carieră ale speakerilor prezenţi, voiau să ştie paşii concreţi pe care i-au făcut aceştia ca să ajungă în aceste funcţii. Ei vor experienţe clare, au nevoie de informaţii cu ajutorul cărora să umple incertitudinea pe care o rezervă viitorul", a spus Mihaela Stănoiu, corporate marketing manager în cadrul Samsung Electronics România, care a fost responsabilă de acest proiect.
Ea a mai precizat că, deşi fiecare tânăr are în minte un plan de carieră, de a deveni medic sau economist, aceştia nu prea ştiau cum să ajungă să îşi dezvolte o astfel de carieră.
"Am observat că elevilor din clasele terminale de liceu le lipseşte toleranţa la incertitudine şi flexibilitate, acest lucru fiind influenţat poate şi de părinţii lor, oameni care au avut parte de o anumită constanţă în viaţa profesională, nu au schimbat prea multe locuri de muncă", a precizat psihoterapeutul Bogdana Bursuc, care a participat la acest proiect pentru a evalua aptitudinile tinerilor. Testul de evaluare a măsurat patru abilităţi-cheie ale acestora: verbală, raţionamentul matematic, capacitatea de decizie şi abilitatea artistică.
"Am observat că tinerii nu sunt foarte pregătiţi pentru viaţă, îşi setează obiective doar pe termen scurt, nu