Ieri, la Tribunalul Iasi, a avut loc primul termen de judecata in dosarul barbatului care a incercat sa-si ucida femeia chiar intr-un tramvai care circula prin centrul orasului. Acesta a fost trimis in judecata pentru ultraj contra bunelor moravuri si pentru tentativa de omor calificat. Pe 6 iulie 2006, Richard Dragan s-a certat in tramvai cu concubina sa, Angelica Lacusta, deoarece aceasta nu mai vroia sa continue relatia. Pe fondul discutiilor contradictorii, barbatul a scos dintr-un buzunar al pantalonilor un cutit cu lama de sapte centimetri, cu care i-a aplicat femeii doua lovituri, una in partea stanga a gatului, iar cealalta in abdomen. Ingroziti, calatorii au inceput sa tipe, solicitand deschiderea usilor.
Vatmanul Bogdan Martinus a oprit tramvaiul si a deschis usile, iar agresorul a reusit sa fuga. Femeia a fost dusa la Spitalul Sf. Spiridon din Iasi pentru a i se acorda ingrijiri. In urma expertizei medico-legale, medicii specialisti au constatat ca Angelica Lacusta a avut nevoie de 25 de zile ingrijiri medicale. Audiat, barbatul a recunoscut cele intamplate si a declarat ca regreta fapta comisa. Procurorii au retinut savarsirea tentativei de omor calificat datorita armei folosite, cutitul cu lama de 7 cm, precum si datorita zonelor in care au fost aplicate loviturile, ceea ce demonstreaza intentia criminala a barbatului. Pentru criza de gelozie manifestata in tramvai, Richard Dragan risca pana la 25 ani de inchisoare.
Ieri, la Tribunalul Iasi, a avut loc primul termen de judecata in dosarul barbatului care a incercat sa-si ucida femeia chiar intr-un tramvai care circula prin centrul orasului. Acesta a fost trimis in judecata pentru ultraj contra bunelor moravuri si pentru tentativa de omor calificat. Pe 6 iulie 2006, Richard Dragan s-a certat in tramvai cu concubina sa, Angelica Lacusta, deoarece aceasta nu mai