Jucării din pluş, mărgele, nasturi, maşinuţe, cuie şi vederi au fost etalate de elevii hunedoreni. Şcolarii de la Colegiul Tehnic „Transilvania” au sărbătorit primele o sută de zile de şcoală din viaţa lor prin colecţii inedite.
Agitaţie, forfotă, zâmbete şi multă culoare ieri la Colegiul Tehnic „Transilvania” din Deva. Elevii din clasa I step by step au sărbătorit o sută de zile de la începerea anului şcolar printr-o manifestare cât se poate de inedită: fiecare copil şi-a prezentat colecţia sa de 100 de obiecte. Micuţii au fost extrem de inventivi, întrucât au strâns atât cuie, maşinuţe şi vederi din diferite colţuri ale ţării, precum şi scoici, mingiuţe şi nasturi. Nu au lipsit suprizele găsite în ouăle Kinder.
„Fiica mea a făcut o colecţie din mărgele, pentru că îi plac lucrurile fine, micuţe şi colorate. A fost dificil să găsim 100 de mărgele diferite, dar în cele din urmă ne-am descurcat”, a spus Alina Dumbravă, una dintre mămicile prezente în sala de curs.
Obiecte originale
Cerasela Bărbosu, un alt părinte, a adăugat că băieţelul său a pregătit o colecţie de jucării-surpriză de la ouăle Kinder. „Este o iniţiativă mai mult decât binevenită. Copiii sunt relaxaţi, acumulează altfel cunoştinţele care le sunt predate, iar trecerea de la grădiniţă la ciclul primar este mult mai uşoară”, a precizat Cerasela Bărbosu. Copiii au vrut să arate că fiecare colecţie are un farmec aparte şi merită să fie declarată câştigătoare.
„Dacă ceilalţi colegi au apelat la jucării din pluş sau la maşinuţe, eu am vrut să fiu original. Am scris cifra 100 cu ajutorul a 100 de cuişoare pe care le-am fixat pe un carton”, a spus Mihai Petruţa, unul dintre elevii colecţionari. La final, cea mai interesantă colecţie a fost răsplătită: proprietarul său va petrece weekendul cu elefantul Dumbo, mascota clasei.
Petrecere cu tort şi artifici