Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lider PDL, despre o nouă suspendare a lui Băsescu: "Niciun copil nu ia bătaie de două ori pentru un lucru"

Publicat in Gandul, joi 16 august 2012 ·

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, joi, referindu-se la posibilitatea unei noi suspendări din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, idee avansată de ministrul Dan Şova, că niciun copil nu ia bătaie de la părinţi de două ori pentru aceeaşi faptă.

"Domnul Dan Şova a făcut o afirmaţie care, de fapt, arată cu voce tare ceea ce gândesc liderii USL. Suspendarea preşedintelui României nu a avut, nu are şi nu va avea la bază încălcări grave ale Constituţiei, ci numai o voinţă de a rămâne la putere", a spus Cezar Preda, comentând declaraţiile ministrului pentru relaţia cu Parlamentul.

Potrivit lui Preda, ca să iniţiezi o nouă suspendare din funcţie a preşedintelui României trebuie ca şeful statului să încalce legea, ori Traian Băsescu nici nu s-a întors la Palatul Cotroceni.

"Vor să îl suspende pentru aceleaşi chestiuni? Niciun copil nu ia bătaie de la părinţi de două ori pentru aceeaşi faptă, dar preşedintele României", a comentat Preda.

Cezar Preda a ţinut să menţioneze că Dan Şova mai are unele "probleme", pentru că trebuie să facă "şcoli şi penitenţe" şi nu are timp de politică.

Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Dan Şova, a declarat, miercuri, la RFI, că Parlamentul va fi "obligat" să respecte decizia CC privind referendumul, chiar dacă ar fi o "enormitate", el apreciind că un nou referndum nu poate fi organizat, dar că teoretic este posibilă o nouă suspendare.

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, joi, referindu-se la posibilitatea unei noi suspendări din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, idee avansată de ministrul Dan Şova, că niciun copil nu ia bătaie de la părinţi de două ori pentru aceeaşi faptă.

"Domnul Dan Şova a făcut o afirmaţie care, de fapt, arată cu voce tare ceea ce gândesc liderii USL. Suspendarea preşedintelui României nu a avut, nu are şi nu va avea la bază încălcări grave al

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 53 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum o ora
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum 50 minute
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°