Runda XI-a a primului eşalon fotbalistic românesc a fost cu adevărat runda unor mari confruntări. Începutul l-au făcut vasluienii prin victoria clară asupra campioanei. Timişenii continuă să fie singurii neînvinşi după 11 runde pentru că ”Gaşca nebună” să bată în retragere.
Etapa a XI-a a început în Ialomiţa, unde medieşenii au reuşit cea ce nici Steaua, nici Dinamo şi nici Vasluiul nu a reuşit să învingă, ce a mai rămas din vicecampioană. Cu adevărat Gaz Metan continuă să rămână una din revelaţiile campionatului alături de formaţia gălăţeană. În Giuleşti, Rapidul a avut nevoie de numai 8 minute pentru a se detaşa de Astrali şi după un 3-0 sec a tras pe dreapta. Lângă Podul Înalt la revenirea pentru a treia oară a Dulăului, vasluienii s-au trezit din letargie şi i-a administrat campioanei o bătută care să-i amintească că trebuie să se uite şi la campionatul intern nu numai la Champions League.
Sâmbătă mureşenii s-au amăgit în două rânduri când au condus singură formaţie neînvinsă a campionatului, dar au uitat că timişenii au un final de meci debordant iar Ianis Zicu vrea să demonstreze că încă mai ştie fotbal. În Gorj, Petre Grigoraş a debutat cu dreptul şi le-a adus în dar Pandurilor a doua lor victorie cu care ocazie a pasat lanterna roşie învinşilor din Regie.
Matematicianul Pustai nu se dezminte
Unirea Urziceni - Gaz Metan Mediaş 0-1 (0-0), a înscris: C. Todea (min.90).
Cristi Todea a devenit şi înger şi demon. A reuşit ca la finalul timpului regulamentar să înscrie un gol spectaculos din centrul careului, aducându-le ardelenilor trei puncte, pentru că peste două minute să-l faulteze dur pe Vasile Maftei şi să primească al doilea galben şi implicit pe cel roşu. Meciul a fost mediocru ca valoare, cu o primă repriză cu un plus pentru ardeleni. Pe finalul reprizei jocul s-a mai înviorat şi Rusescu putea să înscrie în min.43 cu un