Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toamnă cu achiziţii: Apple cumpără o firmă pentru a rivaliza cu Google Now, iar Google vrea control cu mâna

Publicat in Adevarul, vineri 4 octombrie 2013 ·

Google şi Apple au intrat din nou în sezonul achiziţiilor şi încearcă să-şi crească puterea în domeniul inteligenţei artificiale. Google a achiziţionat o firmă care se ocupă de recunoaşterea mişcărilor mâinii, iar Apple una care ar putea face un rival pentru Google Now.

Flutter este o companie care se ocupă de cercetarea tehnologiei recunoaşterii gestuale care intercţionează cu aplicaţiile. Am putea să comparăm tehnologia cu cea de pe Leap Motion. Au o aplicaţie disponibilă, care permite recunoaşterea gesturilor cu mâna.Este a cincea aplicaţie în Mac App Store în primele două săptămâni după lansare.

"Suntem impresionaţi de abilitatea Flutter de a face o nouă tehnologie bazându-se pe tehnologie", a declarat un reprezentant Google pentru searchenginewatch.com. Echipa de la Flutter se va alătura Google pe partea de cercetare.

Practic, Flutter a construit o aplicaţie prin care permite utilizatorilor să controleze programe cu ajutorul mâinii, folosindu-se de camera video de pe device. Dacă se va folosi de Flutter, Google ar putea să incorporeze controale pentru Google Search, YouTUbe sau Gmail. Ceea ce părea o glumă de 1 aprilie, Gmail Motion, ar putea deveni chiar realitate.

Flutter trebuia să lanseze un produs nou în august, dar a amânat acest moment pentru a finaliza achiziţia de către Google. Preţul plătit ar fi în jur de 40 de milioane de dolari.

Puteţi vedea un video cu Flutter mai jos.

Nici Apple nu stă deoparte

Apple a achiziţionat startup-ul Cue pentru o sumă de puţin peste 40 de milioane de dolari. Apple a suflat compania Dropbox, care intenţiona să facă o ofertă de achiziţie .Cue a fost susţinut de SV Angel, Sequoia Capital sau Lerer Ventures şi s-a născut sub numele de Greplin. Firma nu se va închide imediat după achiziţie, deşi aplicaţia ei fusese închisă.

Cue era o aplicaţie care crea o agendă personală

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum o ora
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum 52 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

UPDATE - Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic. Prefect: În momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că ar trebui să extindem perimetrul de siguranţă

News.ro acum 59 minute
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 5 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 5 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

FMI: Europa de Est va devansa în curând sudul Europei la capitolul standard de viaţă. Migrația muncitorilor din Est spre Sud a început să se oprească

G4Media acum 2 ore
La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, transmite Bloom

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 3 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 5 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°