Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ieslea în care s-a născut Isus, reprodusă la casa medicului sfânt de către un artist UNESCO

Publicat in Adevarul, joi 5 decembrie 2013 ·

Roberto Vanadia, artist sicilian recunoscut de UNESCO, a realizat în judeţul Bacău copia fidelă a ieslei din Bethleem în care s-a născut Isus Hristos.

Aceasta a fost amplasată, în urmă cu o săptămână, în curtea casei lui Martin Benedict (1931-1986), medic internist al Spitalului din Oneşti, care se află în proces de canonizare la Vatican, deoarece există mărturii ale minunilor înfăptuite de el în timpul vieţii. Ieslea este varianta în miniatură a celei originale, detaliile fiind reproduse de sculptor cu exactitate.

Preotul franciscan Eusebiu Bejan, cel care a realizat dosarul pentru sanctificarea lui Martin Benedict susţine că materialele din lemn, sculptate manual de artistul italian, au fost trimise din Sicilia şi în zilele de 29 si 30 noiembrie, acestea au fost amplasate la casa medicului din Galbeni. Ieslea va fi prezentată credincioşilor dupa data de 8 decembrie, când, la casa lui Martin Benedict sunt asteptaţi să vină mii de oameni din toata ţara.

Cine a fost Martin Benedict

Martin Benedict, medic din Bacău, devenit ulterior preot, va fi canonizat de Biserica Catolică după ce a făcut sute de minuni. Cea mai spectaculoasă minune a fost învierea unei tinere din Târgu Ocna la şapte ore după ce i-a fost declarat decesul. Totul s-a petrecut în urmă cu 40 de ani, când Sevastia Vătavu, care are acum vârsta de 75 de ani, a fost declarată moartă şi ţinută la morgă timp de şapte ore.

Femeia poate spune că a văzut moartea cu ochii. Fostă angajată a Băncii Naţionale sucursala Oneşti, apoi contabilă la Spitalul Târgu Ocna a fost declarată decedată timp de şapte ore. O minune a readus-o însă la viaţă când toate rudele se pregăteau de înmormântare. Acum, la 75 de ani, femeia spune că Dumnezeu a vrut ca „doctorul sfânt" să intre în viaţa familiei sale printr-o poveste pe care nu o poate uita.

După ce a rămas gravidă cu cel de-al doilea cop

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Medalie de bronz pentru România la proba de 8+1 masculin

HotNews acum o ora
​Echipajul de 8+1 masculin al României, alcătuit din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a obținut medaliile de bronz la Campionate

Canotaj: Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc, campioane europene la dublu vâsle feminin, categorie uşoară

News.ro acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au câştigat, sâmbătă, medalia de aur în proba de dublu vâsle feminin, categorie uşoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged. Cele două românce au încheiat proba cu timpul 07:29.63. Pe locul doi s-

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 6 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Un deputat de extremă dreapta din Finlanda, suspectat de tiruri în faţa unui club de noapte la Helskinki. Timo Vornanen, un fost poliţist, care spune că-i place să vâneze în timpul liber, arestat de poliţie, scrie presa finlandeză

News.ro acum 45 minute
Un deputat din cadrul Partidului Finlandezilor (extremă dreapta) este suspectat de implicare într-un incident cu arme de foc, vineri seara, la Helsinki, anunţă un reprezentant al formaţiunii, relatează AFP. ”Un deputat din partidul nostru a fost imp

BEC Tragerea la sorți pentru stabilirea numărului de ordine pe buletinele de vot are loc luni

Ziua Constanta acum 37 minute
Preşedintele Biroului Electoral Central (BEC) va efectua, luni, 29 aprilie, tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot al partidelor politice, alianţelor electorale, alianţei politice, organizaţiei cetăţenilor ap

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum o ora
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 52 minute
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 5 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum 5 ore
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°