Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacău: Constantin Stan/Cu bisturiul în slujba frumosului (PORTRET)

Publicat in Adevarul, luni 26 octombrie 2009 ·

Chirurgul este mândru de munca sa, deşi uneori stă şi 18 ore la o intervenţie. Printre vedetele operate de el se numără şi Mihaela Rădulescu.

Constantin Stan este mereu căutat de vedetele din show-biz, care doresc să apară perfecte sub lumina puternică a reflectoarelor. Sala de operaţii este pentru băcăuan o a doua sa casă, fiindcă sunt zile când stă şi câte 18 ore la o intervenţie.

„Din 2002 folosim în clinică o nouă tehnică chirurgicală de mărire a sânilor cu proteze Matrix în dublu plan. Apoi am patentat cu firma americană Ellman, după un proiect propriu, o pensă monopolară de disecţie cu radiofrecvenţă pentru mărirea de sâni fără durere postoperatorie şi recuperare imediată“, se mândreşte Constantin Stan.

Medicul a reuşit performanţa, în 2004, de a introduce sistemul computerizat de asistare a alegerii implanturilor mamare, sistem care este recunoscut şi aplicat de specialişti din ţări precum Italia, Franţa, Germania şi Anglia. Datorită profesionalismului său, doctorul Constantin Stan a fost ales ca secretar general al Societăţii Române de Chirurgie Estetică şi este membru al Societăţii Române de Chirurgie Plastică Reconstructivă.

De asemenea, Constantin Stan a fost cooptat în Academia Europeană de Chirurgie Cosmetică şi în Societatea Franceză de Chirurgie Estetică. Până acum, zeci de vedete au călcat pragul clinicii băcăuane pentru a-şi rotunji sânii sau pentru a-şi remodela nasul. Se spune că printre acestea s-ar fi aflat Mihaela Rădulescu şi Iulia Vîntur.

Celebru, dar fără viaţă privată

Doctorul Stan este mândru de munca sa de până acum, de colectivul de la clinica pe care o conduce, de pacienţii care n-au avut motive să-l reclame vreodată. Singurul său regret este că nu s-a bucurat de mult timp de o vacanţă alături de cei dragi.

„Am colindat lumea-n lung şi-n lat. Dar nicioda

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 34 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 34 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum 57 minute
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum o ora
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Banca Mondială recomandă reducerea ajutoarelor pentru crescătorii de animale, în scopul combaterii schimbărilor climatice

HotNews acum o ora
Ţările bogate ar trebui să reducă ajutoarele financiare oferite pentru sectorul creşterii animalelor, în ideea de a ajuta la reducerea poluării create de consumul de carne roşie şi lactate, susţine Banca Mondială, potrivit agenției Bloomberg, citate

Vladimir Putin este învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce ţări europene vor trimite reprezentanţi la ceremonie

Mediafax acum o ora
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi SUA, Marea Britanie şi Canada, sunt aşteptate să boicoteze marţi cea de-a cincea ceremonie de învestitură a preşedintelui Vladimir Putin din cauza războiului Rusiei în Ucraina. Cu toate aceste

Vremea

București
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

25°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°