Marţi, 13 noiembrie, în Portul Constanţa a acostat ultimul vas de pasageri din acest an. „Pacific Princess“ a apărut şi în faimosul serial american „The Love Boat“.
La ora 6 dimineaţa a zilei de marţi, 13 noiembrie, vasul american Pacific Princess a tras la cheul Portului Constanţa. Este ultima navă de pasageri care a acostat în acest sezon de croaziere şi poartă la bord 652 turişti străini. Pacific Princess este un nume celebru printre celelalte pasagere: a apărut în celebrul serial american „The Love Boat“.
„Pâine şi sare? Grozav, dar nu, mulţumesc“
La ora 6.30 au plecat primii pasageri cu autocarele spre Bucureşti. Americanii şi-au dorit teribil să vadă Casa Poporului, opera lui „Ceaucetzcu“, dictatorul sinonim cu Dracula. Se vor întoarce la ora 18, pentru că la ora 19, vasul ridică ancora şi pleacă spre Istanbul.
GALERIE FOTO
La ora 9, brazilienii au coborât de pe navă. Ei sunt mai relaxaţi: au vrut doar un tur de oraş. Să vadă Constanţa, ceva magazine, să cumpere suveniruri, să se plimbe prin centrul vechi… Sunt întâmpinaţi de doi copilaşi, un băieţel şi o fetiţă în costume populare româneşti, cu pâine şi sare. Majoritatea refuză să se ospăteze. Salută, râd şi trec mai departe mulţumind.
Brazilianca Marina este ghida lor: „Eu am mai fost aici. Nouă ne plac locurile noi, să cunoaştem, să vizităm. Ne bucurăm de tot ce vedem“.
După larma sud-americană se lasă liniştea. Apar asiaticii, zâmbitori şi înarmaţi cu aparate foto şi camera video. James Ho este din Toronto. Pensionar, fost asistent social, originar din Hong Kong. „Asta fac la pensie, mă plimb. Am muncit destul, acum vrem să ne bucurăm de tot ce-am realizat. Intenţionez să cutreier lumea, să văd Europa. Abia aştept să descopăr România“. Ar mai sta la vorbă, dar îl zoreşte soţia că întârzie la autocar.
Mecanicul-şef al vasului Pacific Princess, italianul