Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După Alina Dumitru, o altă fostă campioană olimpică și-a anunțat retragerea

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 14 decembrie 2012 ·

Înotătoarea Camelia Potec a anunțat astăzi că se retrage din competiţiile internaţionale. Potec, 30 de ani, va ocupa postul de secretar federal în cadrul Federaţiei Române de Nataţie. Sursa: Agerpres

Ultimul mare nume al natației feminine românești și-a anunțat retragerea.

Camelia Potec, fostă campioană olimpică la Atena în 2004 în proba de 200 de metri liber, a mărturisit că nu i-a fost ușor să decidă abandonarea înaltei performanțe.

"Cu greu am luat această decizie. Am zis după Jocurile Olimpice că îmi las un timp mai mare de gândire ca să văd dacă sunt pregătită, iar după patru luni această decizie a venit.

Acum două zile am fost la ANST pentru a discuta despre renta viageră şi să completez o cerere. În 2013 dacă aş fi vrut să mă întorc la sportul de performanţă, nu aş mai fi putut fi la acelaşi nivel şi sunt doar Campionatele Mondiale.

Aceasta nu este o festivitate de retragere şi nu o voi face deocamdată, pentru că s-ar putea să mă răzgândesc.

Este o retragere din competiţiile internaţionale, dar voi înota în continuare de patru, cinci ori pe săptămână pentru că sportul este viaţa mea.

S-ar putea ca în vară să decid să mă întorc la sportul de performanţă. La Campionatele Naţionale din vară voi participa de plăcere, în afara competiţiei", a spus Camelia Potec, într-o conferinţă de presă.

Pe lângă medalia de aur de la Jocurile Olimpice de la Atena, Camelia mai are în palmares două medalii de bronz la Campionatele Mondiale, patru titluri, trei medalii de argint şi nouă medalii de bronz la Campionatele Europene, peste 200 de titluri naţionale.

Potec a reprezentat România la patru ediţii ale Jocurilor Olimpice (Sydney 2000, Atena 2004, Beijing 2008 şi Londra 2012).

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 3 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°